Live

O companie a livrat marți României jumătate din electricitatea consumată

Data actualizării: Data publicării:

Hidroelectrica a produs, marţi dimineaţă, aproape jumătate din consumul de electricitate al ţării.

În condiţiile unui consum naţional de energie electrică de 9.604 MW, Hidroelectrica acoperea în această dimineaţă, în jurul orei 8:00, 4.380 MW, reprezentând 45,60% din necesarul ţării, potrivit unui comunicat la producătorului, informează Agerpres.

Vârful producţiei s-a înregistrat luni seară la ora 20:00, când Hidroelectrica a fost solicitată să intervină pentru echilibrarea sistemului energetic şi a asigurat 4.563 MW, aproape de maximul disponibil al zilei, dintr-un consum naţional de 9.908 MW.

Energia livrată în reţea a fost de 80,7 GWh, aceasta fiind a patra valoare din istoricul producţiei societăţii, al cărei maxim a fost de 83,9 GWh.

"Astfel de momente arată clar cât de importantă este componenta hidro pentru Sistemul Energetic Naţional. Doresc să reafirm că ne-am propus ca în centrul strategiei de afaceri a companiei noastre să aşezăm investiţiile, retehnologizările şi mentenanţa, astfel încât performanţele Hidroelectrica să fie durabile. Buna organizare a zonei de producţie face ca societatea noastră să aibă un rol cheie în SEN şi vrem să ne consolidăm această poziţie. Hidroelectrica este coloana vertebrală a siguranţei sistemului energetic, iar faptul că astăzi putem produce la o asemenea capacitate dovedeşte că societatea s-a pregătit corespunzător pentru a funcţiona în condiţii de vârf de consum şi a respectat programele de mentenanţă şi pregătire pentru sezonul rece sau în condiţii de iarnă", a declarat preşedintele directoratului companiei, Bogdan Badea.

Hidroelectrica este lider în producţia de energie electrică din România şi principalul furnizor de servicii tehnologice necesare în Sistemul Energetic Naţional. Puterea instalată de care dispune compania este de 6.444 MW.

Compania estimează că a finalizat anul trecut cu un profit brut de 1,6 miliarde de lei, rezultatul fiind cel mai bun din istoria sa.

"Potrivit rezultatelor neauditate, estimăm un profit brut de 1,6 miliarde de lei, cel mai bun de până acum în istoria companiei. Rezultatul s-a datorat disponibilităţii hidroagregatelor şi controlului pe costuri. Producţia a fost de 14 TWh, faţă de 14,5 TWh prognozat. A fost un an sub media multianuală din punct de vedere hidrologic", a spus Badea, la începutul lunii martie.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Hidroelectrica anunță că va permite curând plata cu cardul din aplicația sa iHidro și de pe site, după ce a semnat un contract cu PayU

Serbia vrea să construiască o nouă hidrocentrală la Dunăre. România se teme că Porțile de Fier III ar afecta producția de energie

În plin vârf de consum, reactorul 1 de la Cernavodă s-a oprit accidental. Fără impact asupra securității nucleare

Se reia proiectul hidrocentralelor din Defileul Jiului, blocat acum șapte ani de mai multe ONG-uri de mediu

Partenerii noștri