Live

Ministerul Energiei a început elaborarea Strategiei Naţionale pentru Hidrogen

Data actualizării: Data publicării:
Instalație de producere a hidrogenului. Foto: Profimedia

Ministerul Energiei a început procesul de elaborare a „Strategiei Naţionale pentru Hidrogen şi Planul de Acţiune”, parte din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), potrivit unui comunicat al instituţiei.

Proiectul „Strategia Naţională pentru Hidrogen şi Planul de Acţiune pentru România” beneficiază de sprijin tehnic din partea Direcţiei Generale pentru Sprijinirea Reformelor Structurale (DG REFORM) a Comisiei Europene. Proiectul este implementat în colaborare cu consorţiul de consultanţi format din PwC România şi Horvath, care a fost selectat de către DG REFORM în urma unei proceduri de achiziţii publice.

Strategia va avea ca scop atingerea ţintelor din procesul de tranziţie energetică şi decarbonare a sectoarelor economice precum şi realizarea cadrului legal pentru facilitarea investiţiilor în hidrogen pe întreg lanţul valoric.

Ministerul Energiei va asigura ulterior adoptarea şi intrarea în vigoare a modificărilor la cadrul legislativ şi de reglementare care conduc la realizarea Reformei 4 a Componentei 6 (jalon #126) a Planului de Redresare şi Rezilienţă al României şi implementarea cu succes a unor măsuri cheie în cadrul strategiei şi planului naţional de acţiune privind hidrogenul.

Potrivit sursei citate, modificările vor trebui să îndepărteze orice obstacole legislative şi administrative în calea dezvoltării tehnologiei hidrogenului din surse regenerabile şi cu emisii reduse de carbon, pentru a putea fi dezvoltat întregul lanţ valoric al hidrogenului, inclusiv utilizarea obligatorie a aparatelor şi echipamentelor pregătite pentru hidrogen de către utilizatorii finali.

Pentru a beneficia de toate datele şi informaţiile relevante pentru dezvoltarea strategiei naţionale privind hidrogenul şi a unui plan de acţiune realist, Ministerul Energiei a înfiinţat şi coordonează un grup de lucru care include alte ministere şi autorităţi relevante şi alte părţi interesate (companii, instituţii şi asociaţii) ale căror eforturi comune pot conduce la obţinerea rezultatelor aşteptate.

În acest sens, Ministerul Energiei face un apel la implicarea activă a tuturor părţilor interesate în procesul de elaborare a strategiei şi a planului de acţiune privind hidrogenul.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nuclearelectrica a semnat un contract de 1,9 miliarde euro pentru retehnologizarea reactorului 1 al centralei nucleare Cernavodă

România a încasat 1,9 miliarde de euro din fondurile structurale UE 2021-2027. Rata de absorbție e de 6,11%

Burduja: România are resursele pentru a sprijini Republica Moldova, care se confruntă cu stare de urgență în domeniul energetic

Sebastian Burduja: „România astăzi nu are suficientă energie, pur și simplu”

Partenerii noștri