Live

Furnizorii de energie: Statul va câștiga în 2022 peste 43 de miliarde de lei din sectorul energetic, ca urmare a prețurilor mai mari

Data actualizării: Data publicării:
Statul român va câştiga în acest an peste 43 de miliarde de lei din taxele şi dividendele plătite de sectorul energetic, ca urmare a majorării preţurilor, conform furnizorilor de energie. Foto: Profimedia Images

Statul român va câştiga în acest an peste 43 de miliarde de lei din taxele şi dividendele plătite de sectorul energetic, ca urmare a majorării preţurilor, a afirmat, marţi, preşedintele Asociaţiei Furnizorilor de Energie din România (AFEER), Laurenţiu Urluescu, într-o întâlnire cu presa.

„Furnizorii nu au primit până acum niciun ban drept compensare pentru perioada care începe în aprilie. Pentru perioada noiembrie - martie, primii bani i-am primit după şapte luni, acum au trecut patru luni de la începutul noii scheme, sperăm să primim banii mai repede decât în prima schemă. Aceasta deşi legea spune că trebuie să primim banii în 45 de zile. Autorităţile spun că furnizorii au transmis greu informaţiile, dar interesul nostru este să completăm repede şi să luăm banii repede. Dacă am întârziat a fost din cauza neclarităţilor”, a afirmat Urluescu, conform Agerpres.

El a arătat că există o mare discrepanţă între necesarul de decontare şi sumele acordate la rectificarea bugetară.

„Din rapoartele ANRE şi din declaraţiile din presă, statul a plătit furnizorilor pentru decontare 4,5 miliarde de lei, în perioada noiembrie 2021 - martie 2022, prima parte a schemei, OUG 118, sumă plătită în proporţie de 99%.

În primul trimestru al acestui an statul ar urma să colecteze aproape 11 miliarde de lei, din care 2,9 miliarde TVA adiţional, 5,3 miliarde din supraimpozitarea producătorilor - Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Romgaz, OMV Petrom, precum şi 2,6 miliarde din dividende. Înmulţind cu patru, rezultă că pentru tot anul statul român încasează peste 43 de miliarde de lei, chiar mai mult, pentru că preţurile au crescut între timp faţă de primul trimestru”, a subliniat oficialul AFEER.

Pentru furnizori, situaţia este destul de dură, în condiţiile în care băncile văd deja sectorul energetic ca fiind unul de risc.

„Suntem la patru luni de când a început OUG 27, iar băncile sunt supraexpuse pe sectorul energetic şi deja văd energia ca fiind un sector de risc şi costul creditării a crescut. Furnizorii garantează cu contractele, iar băncile spun că există riscul să nu se plătească banii înapoi, având în vedere întârzierea cu care statul decontează. Fiecare furnizor caută bani de unde poate să scoată, de la bănci, acţionari, alte business-uri”, a completat Urluescu.

El a arătat că în acest moment Piaţa pentru Ziua Următoare, PZU, piaţa spot, unde preţurile sunt foarte mari acum, este cea mai lichidă piaţă de energie din România şi nu poate fi închisă, aşa cum s-a cerut în spaţiul public.

„Nu putem închide cea mai lichidă piaţă din România, PZU. Este şi piaţa din care suntem interconectaţi, iar dacă o desfiinţăm nu mai vine energia din import. Pe de altă parte, şi în alte ţări sunt aceleaşi probleme. Problema este la nivel european, iar soluţia trebuie găsită tot la nivel european. Dacă fiecare ţară îşi face soluţie proprie, vor apărea distorsiuni şi fluxuri comerciale nefireşti care ar înrăutăţi situaţia”, a precizat preşedintele AFEER.

În opinia asociaţiei, ajutorul trebuie concentrat doar pe consumatorii vulnerabili, odată cu scăderea TVA şi accizei.

„De asemenea, este foarte important să reducem risipa de energie. Nu confortul, ci risipa. Iar autorităţile ar trebui să vină cu o campanie în acest sens”, a completat Urluescu.

Tensiuni în coaliție pe tema energiei

Tema compensării prețurilor la energie și efectele costurilor mari a dus la tensiuni în coaliția de guvernare, unde PSD îl acuză pe ministrul liberal al Energiei, Virgil Popescu, că nu se implică în rezolvarea situației.

Preşedintele social-democraților, Marcel Ciolacu, i-a cerut ministrului să vină până la 1 septembrie cu un act normativ în acest sens. Totuși, a precizat el, oricare va fi decizia luată, prețurile pe care le plătesc românii pentru electricitate și gaze naturale nu se vor schimba.

„Am văzut că această liberalizare, să nu îi mai spun tâmpită, haotică, cum spune BNR-ul, a dus de fapt la inventarea din nou a băieţilor deştepţi din energie. A fost vândută energia cu 300, 400, anul trecut, iar astăzi, o cumpărăm cu toţii la un preţ de 3.000.

Avem o supraimpozitare la producători, dar şi acolo cineva a strecurat, în ordonanţă, să fie luat preţul mediu, astfel încât s-au încadrat sub 440, ca să fie această supraimpozitare. Chiar mi-aş dori ca primul-ministru să afle cine a strecurat acest preţ mediu în ordonanţa trecută, să ştim şi noi cine, subteran, face jocurile în România pentru energie”, a spus Ciolacu.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO Ce i-a scris un fan de la Genoa Dianei Șucu, după ce Dan Șucu a devenit patronul clubului! Reacția soției omului de afaceri

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Blocaj în negocierile pentru Guvern, înainte de consultările cu Iohannis. PNL insistă să ia Dezvoltarea, UDMR nu cedează

Nicușor Dan: Suntem în mijlocul unei crize sociale. Nu ne permitem încă câteva luni de instabilitate

PSD insistă ca Ciolacu să rămână premier și în viitorul Executiv. Paul Stănescu: „Încerc să-l conving.” Cum arată acum noul Guvern

Premierul ungar Viktor Orban, primit de Marcel Ciolacu, la Guvern. Cei doi au discutat despre avantajele aderării României la Schengen

Partenerii noștri