Live

Arabia Saudită respinge din nou cererea țărilor occidentale de a crește producția de petrol

Data publicării:
Sonde petroliere. Foto: GettyImages

Guvernul saudit a insistat marţi asupra angajamentului său faţă de acordul OPEC+ pentru o creştere graduală, dar limitată, a producţiei de petrol, manifestându-şi din nou opoziţia faţă de o sporire mai rapidă a producţiei care să frâneze creşterea continuă a preţului barilului de petrol după invazia Rusiei în Ucraina, relatează agenţia EFE, potrivit Agerpres.

„Consiliul de Miniştri (saudit) a subliniat importanţa rolului esenţial al acordului OPEC+ pentru echilibrul şi stabilitate pieţelor petroliere”, a transmis guvernul saudit, după o şedinţă prezidată de regele Salman bin Abdulaziz Al Saud.

Arabia Saudită, cel mai mare exportator mondial de petrol, şi-a reafirmat astfel opoziţia în faţa presiunilor internaţionale, în special ale SUA, Marii Britanii şi Uniunii Europene, pentru a spori producţia în vederea temperării creşterii preţului petrolului, cotaţia petrolului Brent fiind marţi de 114,5 dolari barilul, conform Bloomberg.

Premierul britanic Boris Johnson a efectuat săptămâna trecută o vizită la Riad, fără a reuşi să convingă Arabia Saudită să-şi sporească producţia de petrol sau să acţioneze pentru o creştere mai substanţială a acesteia în cadrul OPEC+.

Această organizaţie, formată din ţările Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) şi alţi zece producători, inclusiv Rusia, au încheiat în iulie 2021 un acord ce prevede creşterea treptată a producţiei de petrol cu 400.000 de barili pe lună.

Statele Unite au impus un embargou asupra petrolului rusesc după invadarea Ucrainei, dar statele UE sunt reticente să ia o măsură similară, dată fiind dependenţa lor de resursele energetice importate din Rusia.

Editor : R.K.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Selecționerul Islandei nu a stat pe gânduri: cum a numit-o pe Kosovo, după tragerea la sorți din Liga Națiunilor

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Compania ungară Mol susţine că renunţarea la importurile de petrol rusesc este nerealistă, în pofida eforturilor europene

Ungaria se anunță pregătită să renunțe la petrolul rusesc. Care e însă prețul pe care UE ar trebui să-l plătească

Gazda conferinței pentru climă COP29 spune că „petrolul este un dar de la Dumnezeu” 

Planul Rusiei pentru a avea al doilea mare producător de petrol din lume

Partenerii noștri