Live

Economia Ucrainei a crescut în 2024, în ciuda războiului cu Rusia

Data actualizării: Data publicării:
Electricieni ucraineni fac reparații la o rețea electrică distrusă de bombardamentele rusești. În 2024, firmele ucrainene sunt afectate de întreruperea alimentării cu energie, în urma intensificării atacurilor ruseşti, Foto: Profimedia Images

PIB-ul Ucrainei a crescut în ritm anual cu 3,9% în primele opt luni din 2024, a anunţat miercuri ministrul Economiei, Iulia Sviridenko, transmite Reuters, preluată de Agerpres.

Oficialul a adăugat că în august economia a înregistrat un avans anual de 3,5%. Un acces mai bun la electricitate în august a ajutat la stimularea creşterii economiei şi a majorat pe termen scurt încrederea companiilor şi a consumatorilor, a explicat Sviridenko.

Sectorul transporturilor, al construcţiilor şi vânzările cu amănuntul au sprijinit evoluţia PIB-ului în primele opt luni din 2024, a declarat ministrul Economiei.

În 2022, economia Ucrainei a scăzut cu aproximativ 29%, în urma invaziei ruseşti.

În urma ajutorului financiar extern de miliarde de dolari, a adaptabilităţii şi rezilienţei companiilor ucrainene, economia a revenit pe creştere în 2023, înregistrând un avans de 5,3%.

Dar anul acesta firmele sunt afectate de întreruperea alimentării cu energie, în urma intensificării atacurilor ruseşti, iar Guvernul de la Kiev se aşteaptă la o expansiune a PIB-ului de doar 3,5% în 2024.

Editor : M.L.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Harta digitală a episoadelor de canibalism din Holodomor a fost creată în Ucraina. „Foametea ca instrument deliberat de cucerire”

Rusia este probabil în spatele otrăvirii fostului președinte ucrainean Iușcenko, arată documente declasificate ale serviciilor SUA

Cum a devenit Ucraina un proxy pentru războiul puterilor din Asia

Ucrainenii au pierdut peste 40% din teritoriul ocupat în Kursk, după contraatacul armatei ruse în regiune

Partenerii noștri