Un sfat care va ieși din actualitate: „Vă costă mult reparația, mai bine vă cumpărați un produs nou”

Să zicem că aţi fost la un service să vă reparaţi ceva. Nu-i aşa că vi s-a spus deseori „vă costă mult reparaţia, mai bine vă cumpăraţi un produs nou”? Economia trece, însă, acum, de la consum la recircularea resurselor, adică extragem mai puţin din natură şi le refolosim pe cele pe care le avem deja. De pildă, se fabrică lucruri mai durabile şi mai simplu de reparat. Sunt foarte multe exemple care se reunesc sub denumirea de „economie circulară”. Cillian Lohan, vicepreședinte pentru comunicare la Comitetul Economic şi Social European, explică într-un interviu pentru Digi24 ce înseamnă acest concept şi care sunt avantajele.

Fericirea personală este deseori legată de bunăstare. O situaţie materială decentă este într-adevăr necesară, însă o viaţă dedicată achiziţiei de bunuri parcă nu este chiar un deziderat. Oamenii încep să realizeze că pot trăi foarte bine şi cu mai puţin. La nivel mondial, economia circulară înlocuieşte treptat economia bazată pe consum, dar asta nu înseamnă că este afectată în vreun fel prosperitatea cuiva.

Ce este economia circulară. Produse de calitate, durabile, ca pe vremea bunicilor

Cristina Cileacu, jurnalist Digi24: Trăim în era consumului şi poate datorită pandemiei de Covid-19 sau poate pentru că am devenit mai deştepţi sau mai înţelepţi, începem să ne dăm seama că nu avem nevoie de prea multe lucruri ca să trăim bine. Iar tendinţa este să ne îndreptăm spre o economie circulară. Puteţi explica, pentru publicul din România, ce este economia circulară?

Cillian Lohan, reprezentant Comitetul Economic și Social European: Economia circulară este conceptul conform căruia, în loc să extragem materii prime din Pământ - ca să facem din ele produse elaborate, pe care să le folosim, consumăm şi apoi să le aruncăm, astfel încât devin gunoi după ce am terminat cu ele - ideea alternativă a circularităţii este să refolosim materialele la nesfârşit. Este ceva mai mult decât reciclarea, este vorba de refabricare, de capacitatea de a repara bunuri şi de a avea o economie bazată pe servicii, în loc de o economie bazată pe vânzarea a tot mai multe produse.

Cristina Cileacu: Puteţi să ne daţi câteva exemple, ca să fie mai clar?

Cillian Lohan: Ca în orice alt caz sunt descrieri noi sau metode noi de a o descrie, iar în acest moment economia circulară este pe buzele tuturor, este ceva despre care vorbesc oamenii. Dar eu mă gândesc la ea cam ca la economia de pe vremea părinţilor şi bunicilor mei. Atunci erau mai puţine produse disponibile pentru ei, dar aşa făceau şi mai puţin gunoi. Era vorba despre fabricarea unor produse de calitate, care erau durabile pe un termen cât mai lung. Pentru mine este o reîntoarcere la o metodă mai veche de lucru. Dar aş face o diferenţă. Pe timpul bunicilor mei, cu siguranţă acest stil de viaţă cu zero deşeuri era posibil din cauza sărăciei şi a faptului că nu prea aveau multe bunuri. Diferenţa este că economia circulară permite prosperitatea, abundenţa, dar totul prin folosirea repetată a bunurilor, ca să nu se producă atât de multe gunoaie. Dacă vrei, îţi pot da un exemplu foarte practic pe care îl citez mereu, care este de la o companie care fabrică produse pentru iluminat. Au făcut câteva teste prin care au oferit serviciul de iluminare, nu doar vânzarea de becuri. Şi au un astfel de contract cu aeroportul din Amsterdam, prin care, ca distribuitor, deţin dreptul de proprietate al tuturor surselor de lumină. Aşa îşi conservă serviciul care oferă iluminatul şi dacă este o problemă sau se arde un bec, aşa cum se întâmplă des, îndepărtează produsul, pun în loc unul funcţional şi se asigură că becul schimbat nu devine deşeu, pentru că l-au făcut astfel încât să poată fi capabili să refolosească diferitele componente ale becului ars astfel încât materialele din care este făcut să poată fi folosite pe termen mai lung.

Când intervine puterea obişnuinţei, schimbarea este percepută ca pe ceva rău. Doar că lucrurile se întâmplă destul de lent, astfel încât şocul trecerii de la un stil de viaţă la altul să nu fie prea mare. Gândiţi-vă, de pildă, că în anii 90, computerele erau scumpe şi inaccesibile majorităţii. Acum, aproape oricine are un calculator în buzunar, doar că se cheamă telefon smart.

Cristina Cileacu: Dar acesta este un exemplu care se aplică între companii mari, să spunem, o autoritate de stat şi o companie privată. Va putea şi consumatorul obişnuit să se adapteze la acest stil de viaţă?

Exemplul mașinii de spălat

Cillian Lohan: Da, chiar cred asta. Companiile şi consumatorii trebuie, bineînțeles, să îşi schimbe puţin comportamentul. Dar ce îmi place mie la economia circulară este faptul că pune costul acestei schimbări comportamentale pe seama celor care fac profit de pe urma ei. Aici este diferenţa şi cred că este o ocazie pentru schimbări mai mari. De exemplu, într-o gospodărie obişnuită, să ne uităm la maşina de spălat ca la un exemplu practic. Personal am cumparat maşini de spălat care funcţionau cam doi ani, se strica ceva la ea, venea reparatorul şi după ce se uita la ce era stricat îmi spunea: este mai ieftin să-ţi cumperi una nouă, în loc să-ţi înlocuiesc eu piesa aceasta. Şi asta este o problemă reală, pentru că vechea maşină de spălat ajunge la groapa de gunoi, devine deşeu şi eu aş fi nevoit să cumpăr una nouă. Modelul circular insistă că ceva precum o maşină de spălat poate fi făcută să dureze foarte mult timp, lucru care mă întoarce la generaţiile de dinainte, când era normal ca atunci când îşi cumpărau ceva să aştepte să dureze de-a lungul vieţii sau chiar să fie dat mai departe generaţiei următoare. Modelul circular încurajează ca asta să se întâmple din nou, astfel încât lucrurile să dureze mai mult sau cum am experimentat noi, să fie făcute astfel încât să poată fi reparate. Iar în noul pachet pentru economie circulară al Uniunii Europene se insistă pe dreptul consumatorului obişnuit de a putea să repare bunul. Dacă plătim mulţi bani pe ceva şi se strică, acel produs ar trebui construit astfel încât să poată fi reparat. Nu sună ca şi cum ar trebui să fie o revoluţie, sună ca ceva foarte logic şi foarte normal, sunt modalităţi practice pe care economia circulară le are pentru cetăţenii obişnuiţi.

Cristina Cileacu: Şi credeţi că afacerile sunt gata să facă acest pas? Nu ar pierde o parte din profit dacă ar lucra aşa cum aţi drescris?

Cillian Lohan: Ce a fost foarte interesant de urmărit în ultimii ani este faptul că afacerile chiar au început să se mişte în această direcţie. Au început să vadă că este o altă metodă să facă bani, practic. Cred că lucrurile au fost ajutate de reguli stricte şi semnale politice clare pe care le dă domeniul în care eu lucrez, iar asta înseamnă că putem merge la companii să le spunem: regulile jocului se schimbă şi dacă începeţi şi voi acum schimbarea, înainte de val, o să aveţi un avantaj competitiv şi dacă vă faceţi produsele mai durabile, reparabile, puteţi deveni lideri în domeniul vostru şi astfel să vă păstraţi modelul de afaceri.

Cum pot fi convinși oamenii să se implice în problemele de mediu

La nivelul Uniunii Europene s-a stabilit o ţintă de scădere a emisiilor de gaze de seră. Acesta este unul dintre rezultatele faptului că politicienii încep să recunoască realitatea schimbărilor climatice. Dar ca să poţi să schimbi ceva, ai nevoie de implicarea oamenilor obişnuiţi. Doar că în cazul lor, situaţia stă diferit.

Cristina Cileacu: Dacă tot aţi spus că lucraţi în domeniul de pregătire al politicilor, mai vedem o tendinţă. Pentru politicieni, mediul începe să fie o problemă reală şi apare mai des în discursurile şi acţiunile lor. Credeţi că este acelaşi interes şi la nivelul oamenilor?

Cillian Lohan: Sincer, nu cred că este acelaşi interes. Şi asta a fost mereu o problemă uriaşă. Cred că a fost o problemă a mişcării pentru mediu, din care vin şi eu, pentru că am fost activist activ pentru mediu şi cred că problema este că am tot vorbit despre climă şi planetă, dar am uitat să comunicăm faptul că motivul pentru care aceste lucruri sunt importante este impactul pe care îl au asupra oamenilor. Cred că prea des un stil de viaţă prietenos cu mediu este portretizat precum ceva care costă mult şi care este accesibil doar celor care îşi pot permite să trăiască aşa. Cred că aceasta este o problemă mare pentru toate politicile de mediu şi este ceva ce aici, la Comitetul Economic şi Social, încercăm de fiecare dată să subliniem. Chiar am şi sugerat că ceea ce se numeşte European Green Deal (n.r. Acordul European pentru Mediu) ar trebui să se numească Acordul pentru Societate şi Mediu, doar ca să punem accentul real pe faptul că dacă nu permitem tuturor, de la cei mai săraci şi vulnerabili din societate, până la cei mai bogaţi, acelaşi tip de acces la bunuri şi un stil de viaţă prietenoase cu mediul, atunci nu vom putea face tranziţia pe care toţi vrem să o facem.

Activiștii „scutură” sistemul

Activiştii sunt reprezentanţi ai societăţii implicaţi în organizarea de campanii pe diferite teme care au nevoie de rezolvări imediate. Acesta este de altfel şi principalul motiv pentru care, ca să atragă atenţia lumii asupra problemelor, folosesc metode mai agresive de comunicare.

Cristina Cileacu: Şi cum vă pot ajuta activiştii să facă oamenii să înţeleagă, pentru că avem cel mai cunoscut exemplu, Greta Thunberg, o activistă celebră pentru mediu, dar ea mereu se adresează oamenilor de parcă îi ameninţă, de parcă îi ceartă. Dacă pot să îţi amintesc despre acest discurs când a vorbit în faţa liderilor lumii cu acea frază faimoasă: „Cum îndrăzniţi?” Este acesta un dialog? Pentru că oamenii de regulă nu răspund la acest tip de comunicare.

Cillian Lohan: Da, cred că avem nevoie de toate tipurile de comunicare. Când vorbim despre schimbarea culturii felului în care trăim, cred că uneori este nevoie să scuturăm sistemul. Este nevoie de oameni care se agită din exterior, care cer multe lucruri şi cred că are şi asta un rol. Locul în care am ales să lucrez este în interiorul sistemului, nu în afara lui, alături de cei care cer schimbarea. Cred că este nevoie de astfel de oameni şi în cadrul sistemului, care să se poată uita la detaliile despre ce se poate face ca să ne asigurăm că obţinem acea schimbare. Bineînţeles, abordarea mea este una mai colaborativă, iar abordarea Comitelului pe care îl reprezint este doar despre colaborare, este despre a lucra împreună cu oamenii şi cel mai important, cu oamenii cu care nu eşti de acord şi cu cei care au o perspectivă diferită, ca să putem înţelege care sunt barierele pe care oamenii şi sectoarele le au de înfruntat, astfel încât să putem schimba ceva.

Personal, nu cred că specia umană face în mod intenţionat lucruri care să strice şi afecteze propriile interese. Deci, cum facem să înţelegem că oamenii pur şi simplu vor să-şi trăiască vieţile? Ne trezim dimineaţa, încercăm să ne păstrăm sănătatea mintală, încercăm să câştigăm ceva bani ca să avem ce mânca. Deci cum ajutăm oamenii ca să facă toate acestea într-o manieră mai prietenoasă cu mediul?

Cum vrea Comisia Europeană să obțină reducerea gazelor cu efect de seră

Cristina Cileacu: Comisia Europeană are o ţintă: să reducă emisia de gaze de seră până în 2030. Aşadar, obiectivul este pregătit, dar este şi vreun plan? Cum se va întâmpla asta?

Cillian Lohan: Sunt câteva planuri şi cumva, obiectivul este partea simplă a problemei. Să-ţi fixezi o ţintă ambiţioasă şi să te bucuri, toată lumea să aplaude şi să spună, nu-i aşa că suntem minunaţi, avem aceste scopuri.

Cristina Cileacu: Vom reuşi, da.

Cillian Lohan: Apoi apar dificultăţile, când te uiţi la detaliile despre cum să pui lucrurile în practică. Mă uit la actuala dispută europeană despre propunerile pentru politicile agricole comune. Sunt sau nu banii investiţi în asta compatibili cu ţintele care se doresc atinse? Iar asta ne întoarce la punctul de dinainte, cum vei face negocierile pentru ca să ți-i apropii pe toţi. Pentru mine este un exemplu foarte bun pentru care cei mai importanţi oameni de luat în calcul sunt fermierii şi oamenii care trăiesc din agricultură. Cum putem folosi banii publici, pe care îi avem la dispoziţie, ca să îi susţinem pe cei care sunt rugaţi să facă tranziţia efectivă, cărora li se cere să funcţioneze diferit? Aceasta se aplică în cazul producţiei alimentare, dar şi în procesele industriale, cum ar fi fabricarea şi procesarea de bunuri, cum discutam mai devreme despre economia circulară. Sunt multe detalii diferite de legislaţie care trebuie urmate ca să atingem ţintele respective, în transport, producţia alimentară, producţie energetică şi aşa mai departe, în toate domeniile.

Educația poate începe cu lucruri simple. Exemplul pungilor de plastic

Educaţie nu înseamnă doar o colecţie de diplome, mai mult sau mai puţin utile, după caz. Învăţarea practică, prin exemplu, este de cele mai multe ori mai la îndemână şi mult mai simplu de făcut. Esenţială pentru ambele modele rămâne însă dorinţa de a afla mereu lucruri noi.

Cristina Cileacu: Am văzut o conferinţă TEDex pe care ai susţinut-o şi ai dat exemplul copiilor tăi şi spuneai că ei sunt mult mai pregătiţi decât adulţii să accepte aceste reguli. Cum de generaţia mai tânără este mai pregătită decât suntem noi?

Cillian Lohan: Asta m-a făcut să mă gândesc recent la faptul că schimbările de care avem nevoie sunt culturale, pentru că suntem atât de influenţaţi de pilonii noştri de bază, de ce se întâmplă cu grupul de oameni pe care îl avem de regulă în jur, pe cine vrem să impresionăm, cu cine vrem să fim prieteni, am vrea ca toată lumea să creadă că suntem minunaţi. Aici văd, la generaţia copiilor mei, acea schimbare. Ei par că au deja contextul în care înţeleg ceea ce se numeşte sustenabil. Cred că ei înţeleg mai bine problemele globale, pentru că trăiesc într-o lume foarte interconectată prin digitalizare, aşa că poate ei văd legăturile ceva mai bine decât le-am văzut noi. Dar eu îmi consider copiii mult mai fericiţi şi mai privilegiaţi de educaţie decât am fost eu şi sunt, deci, conştient că poate sunt şi părtinitori, că poate văd asta ca pe o opţiune. Din cauza trecutului meu, eu sunt mai degrabă preocupat să mă asigur că acest tip de opţiuni şi de provocări sunt disponibile tuturor membrilor societăţii, nu doar celor privilegiaţi, și şi le pot permite. Cred că asta este cheia pentru a-i aduce pe toţi de aceeaşi parte a baricadei şi de aceea spun că este o problemă de cultură. Iartă-mă dacă insist, dar un alt exemplu pe care vreau să ţi-l dau este folosirea pungilor de plastic. În Irlanda, am introdus o mică taxă pentru pungile de plastic acum ceva ani şi m-a uimit cum asta a schimbat cultura comportamentului, ne-a reîntors la timpul în care veneam cu sacoşa de acasă sau un coş la magazin, ca să punem cumpărăturile şi asta este ceva ce se făcea fără probleme în alte vremuri şi acum această cultură a revenit. Iar aceasta este o metodă foarte practică de a vedea cum se schimbă lucrurile.

Comoara României: pădurile virgine

Pădurile virgine, spre deosebire de cele plantate, au crescut în mod natural, fără intervenţia omului. În ele se dezvoltă ecosisteme pure şi acest lucru reprezintă de fapt valoarea lor. În România, suprafaţa pe care acest tip de păduri o ocupă este cea mai mare din Europa şi fac parte din Patrimoniul Mondial UNESCO.

Cristina Cileacu: Ai experienţă şi cu pădurile, iar pădurea, mai ales cea naturală, are nevoie nu doar de protecţie, ci şi să fie exploatată într-o manieră sustenabilă. Crezi că acest lucru se poate face mai repede?

Cillian Lohan: Da, cred, pentru că este o problemă în centrul atenţiei acum. Avem exemple numeroase din ţări diferite, din Europa şi nu numai, de metode prin care se lucrează cu pădurile astfel încât să fie o resursă regenerabilă de materiale şi energie, şi în acelaşi timp, să menţinem solul sănătos. Vedem pădurea de la suprafaţă, dar cam 80% din carbonul absorbit de pădure este păstrat în sol, dedesubt. Deci, dacă tai material, copaci dintr-o pădure şi faci replantări ca la carte, de fapt foloseşti pădurea ca pe un instrument de protejare a mediului, dar şi ca resursă.

Cristina Cileacu: În cazul României, Comisia Europeană vrea să iniţieze o acţiune în justiţie împotriva autorităţilor noastre, pentru că nu au reuşit să protejeze ultimele păduri naturale (n.r. virgine) ale Europei. Anumiţi politicieni sau anumiţi populişti pot spune: este a noastră, este pe teritoriul nostru, deci ne ocupăm de ea cum vrem. De ce acest gen de reacţie nu este responsabil şi de ce trebuie să fim mai responsabili când vine vorba despre pădurile virgine?

Cillian Lohan: Avem acelaşi tip de experienţă în Irlanda şi avem un raport al Comisiei Europene care spune că pădurile din Irlanda emit mai mult carbon decât absorb, lucru care pare uimitor pentru oameni. Dar le-aş spune cetăţenilor că avem această problemă în toată Europa, legat de cum comunicăm, ce înseamnă proiectul european şi în cazul pădurilor susţin orice luare de poziţie care spune: trebuie să vă ocupaţi de păduri într-un mod sustenabil. Cred că este despre cum să comunici mai bine în comunitate că pădurile îi aparţin şi nimeni nu ar trebui să vi le ia, pentru că vă aparţin vouă, oamenilor, sunt moştenirea voastră, iar ce contează este ca această realitate să nu fie schimbată şi să se spună: putem să le distrugem dacă vrem, pentru că sunt ale noastre. Pentru ca legile europene să fie comunicate într-un mod potrivit ar trebui să se spună că ele au fost făcute având oamenii în centrul atenţiei. Ca să mă întorc la ce spuneai mai devreme, lucrurile sunt făcute să-ţi protejeze moştenirea, astfel încât ele să nu fie exploatate pentru profit de un grup mic de oameni influenţi, care transmit mesaje care spun ar trebui să ni se permită să facem asta, pentru că sunt pădurile noastre. În multe cazuri, profiturile care se fac de pe urma acestor exploatări pe termen scurt ale resurselor naturale ajung la un grup foarte mic de oameni, deci nu sunt pentru beneficiul comunităţii largi.

• Etichete:
• pasaport diplomatic
• uniunea europeana
• consiliul economic si social
• cillian lohan
• economie circulara

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei