Live

Un oficial BCE avertizează: Creșterea economică în Zona Euro s-a oprit, înăsprirea politicii monetare acum ar fi o imprudență

Data actualizării: Data publicării:
Oamenii de afaceri sunt revoltați de noile măsuri fiscale: Duc la recesiune, să le discutăm acum e foarte, foarte târziu. FOTO: Getty Images

Expansiunea economică aproape s-a oprit în Zona Euro, consideră Fabio Panetta, membru în boardul excutiv al Băncii Centrale Europene (BCE). El avertizează că ar fi imprudent pentru instituţia de la Frankfurt să majoreze dobânda de referinţă înainte de a avea datele privind evoluţia PIB în trimestrul doi, transmite Bloomberg.

În cel mai clar avertisment venit de la un oficial BCE cu privire la pagubele provocate de războiul din Ucraina, Fabio Panetta a declarat pentru cotidianul italian La Stampa că economia regiunii "stagnează de facto".

"Asta complică şi mai mult alegerile cu care se confruntă BCE, pentru că o înăsprire a politicii monetare destinată ţinerii sub control a inflaţiei ar afecta o creştere economică deja slăbită", a spus Fabio Panetta, citat de Agerpres.

Abordarea prudentă a lui Panetta contrastează cu linia mai dură a unora din colegii săi din boardul BCE, care au evocat posibilitatea unei majorări a dobânzii de referinţă încă din luna iulie pentru a combate creşterea accelerată a preţurilor.

În schimb, Fabio Panetta a apreciat că BCE nu ar trebui să majoreze costul creditului înainte de a avea la dispoziţie datele privind creşterea economică a zonei euro în trimestrul al doilea.

"Ar fi imprudent să acţionăm fără a vedea mai întâi cifrele referitoare la PIB în trimestrul al doilea şi să discutăm noi măsuri fără a înţelege cum ar putea evolua economia...Nu este o mare diferenţă dacă acţionăm două-trei luni mai devreme sau mai târziu", a spus Panetta.

Următoarele reuniuni de politică monetară ale BCE sunt programate pentru 8-9 iunie şi 20-21 iulie. Datele cu privire la PIB pe trimestrul al doilea vor fi publicate oficial în data de 29 iulie, însă semnale cu privire la evoluţia economiei europene vor fi disponibile mai devreme.

Între timp însă preţurile de consum în zona euro înregistrează o creştere explozivă.

În luna aprilie, inflaţia anuală în zona euro a atins un nivel record de 7,5%, de aproape două ori peste ţinta de 2% a BCE. Aceasta i-a determinat pe unii dintre colegii lui Fabio Panetta să ceară o intervenţie mai rapidă din partea BCE. Pieţele financiare iau deja în calcul o majorare a dobânzii cu 20 de puncte de bază în luna iulie.

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

România are cea mai mare inflație din Uniunea Europeană pentru a noua lună la rând

Avertismentul unui economist după retrogradarea ratingului României: „O lovitură semnificativă pentru credibilitatea României”

Țara în care doctorițele și profesoarele sunt obligate să se prostitueze ca să supraviețuiască. „Mă rog zilnic la o cale de salvare”

Banca Centrală a Rusiei pregăteşte o creştere uriaşă a dobânzilor, în timp ce Putin insistă că „nu există niciun motiv de panică”

Partenerii noștri