Live

"Suspiciune și paranoia" pe piețele asiatice. Fuziunea UBS-Credit Suisse nu a calmat bursele

Data actualizării: Data publicării:
UBS a cumpărat Credit Suisse pentru 3,4 miliarde de dolari. Foto: Profimedia Images

Bursele din Asia înregistrau luni pierderi, semn că revenirea încrederii în sistemul bancar în rândul investitorilor mondiali este încă departe, în ciuda anunţului preluării băncii elveţiene Credit Suisse de către UBS.

În jurul orei 3:45 GMT, indicele Nikkei al Bursei de la Tokyo afişa o scădere de 0,98%, afectat în special de deprecierea acţiunilor băncilor. La Bursa de la Hong Kong, indicele Hang Seng înregistra o contracţie şi mai mare (minus 2,51%), în timp ce Bursele de la Shanghai şi Shenzhen afişau creşteri modeste.

Matt Simpson, analist la City Index, susţine că există în continuare o "doză mare de suspiciune şi paranoia" pe pieţele asiatice, într-un raport publicat luni. "Incertitudinile ar putea să rămână la un nivel ridicat pentru o anumită perioadă", în pofida diverselor măsuri de sprijin pentru sectorul bancar, avertizează de asemenea Stephen Innes, analist la SPI Asset Management.

Autorităţile asiatice au încercat luni să îşi liniştească propriile lor pieţe. Astfel, Autoritatea monetară din Hong Kong a calificat drept "nesemnificativ" impactul scandalului de la Credit Suisse asupra sistemului său bancar, precizând că activele de la Hong Kong ale băncii elveţiene reprezintă mai puţin de 0,5% din totalul activelor din sistemul bancar din Hong Kong.

La Tokyo, purtătorul de cuvânt al Guvernului nipon, Hirokazu Matsuno a dat luni noi asigurări că instituţiile financiare japoneze dispun de "abundente lichidităţi şi capitaluri" şi că piaţa financiară este "în general stabilă".

La finalul unor intense negocieri care au avut loc în acest week-end, UBS, cea mai mare bancă elveţiană, a anunţat că va prelua rivalul în dificultate Credit Suisse, cu importante garanţii furnizate de Guvernul elveţian, care speră astfel să evite o criză majoră şi să recâştige încrederea investitorilor din lumea întreagă.

De la Trezoreria americană şi până la Banca Centrală Europeană, această preluare a fost salutată imediat de cei care se temeau de noi turbulenţe pe pieţele financiare, deja îngrijorate de recenta prăbuşire a Silicon Valley Bank şi a mai multor bănci regionale din SUA. 

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Fundația Tinmar acordă burse de merit în valoare de 500 € elevilor cu rezultate excepționale

Aproape tot guvernul sud-coreean se oferă să demisioneze după tentativa eșuată a președintelui de a impune legea marțială

Fenomene meteo extreme în Indonezia: zeci de morți și victime prinse sub dărâmături. Alte țări afectate de inundații

Noul oraș din Asia bazat pe „mindfulness”, cu legi speciale pentru un milion de locuitori. În ce țară va fi construit

Partenerii noștri