Live

Șeful ANAF: Și noi suntem o victimă, nici nouă nu ne e ușor

Data publicării:
Lucian Ovidiu Heiuş, preşedintele ANAF. Foto: George Călin/ Inquam Photos

Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Lucian Heiuş, a declarat marţi că îşi doreşte o predictibilitate fiscală, pentru că şi ANAF este o victimă a schimbărilor legislative. Heiuș a adăugat că angajaților nu le este uşor ca din cauza numeroaselor modificări legislative să fie obligați azi să analizeze o speţă într-un mod, iar mâine în alt mod.

"Noi, ANAF-ul, suntem într-un plin proces de modernizare. Digitalizarea de care se vorbeşte foarte mult este doar o mică parte din ceea ce vrem să facem la ANAF, din viziunea pe care o avem pe termen mediu şi lung şi cred că drumul pe care ANAF-ul a pornit este drumul corect şi pe care trebuie să îl continuăm. Dar pentru a face acest lucru am nevoie de sprijinul dumneavoastră (mediul de afaceri, n.r.), agenţii economici oneşti, a fi alături de noi, a ne sprijini, a ne spune unde greşim şi să încercăm să realizăm într-adevăr acest parteneriat pe care îl dorim cu toţii. S-a vorbit aici foarte mult şi nu numai aici, de fiecare dată când ne întâlnim, de predictibilitate, că e fiscală sau că e de altă natură.

Da, şi eu îmi doresc o predictibilitate fiscală, pentru că suntem şi noi o victimă, la fel cum sunteţi şi dumneavoastră, a schimbărilor legislative. Să nu credeţi că nouă ne este uşor tot timpul să se modifice legile şi să fii obligat, astăzi, să analizezi o speţă într-un mod, mâine în alt mod.

Dar tot împreună putem să realizăm şi această deziderat la care dorim toţi să ajungem, la un Cod fiscal, un Cod de procedură fiscală care să nu se schimbe cel puţin doi ani de zile. Dumneavoastră trebuie să aveţi un plan de business corect, noi să ştim exact ce să urmărim şi ce să facem", a afirmat Heiuş, într-o dezbatere de specialitate, citat de Agerpres.

Heiuș a menţionat, totodată, că mediul de afaceri din România corect trebuie să colaboreze cu autorităţile pentru a preîntâmpina concurenţa neloială a altor firme care creează prejudicii prin evaziune fiscală sau muncă "la negru".

"De multe ori, noi, ANAF-ul, suntem analizaţi doar din punctul de vedere al colectării de venituri bugetare, dacă asigurăm sau nu asigurăm sursele de venituri pentru funcţionare a statului, un lucru important de altfel, dar în acelaşi timp cred că noi, ANAF, alături de alte instituţii ale statului, trebuie să creăm un climat economic favorabil pentru mediul de afaceri şi trebuie să protejăm şi piaţa concurenţială românească. Dacă 93% dintre contribuabilii români îşi declară la timp impozitele şi taxele, dacă 86% din contribuabilii îşi plătesc impozitele şi taxele la timp, din păcate, există şi alt gen de agenţi economici care fie fac evaziune fiscală, fie folosesc muncă la negru, fie fac contrabandă sau alte lucruri incorecte şi ilegale şi care produc o concurenţă neloială dumneavoastră, cei care vă luptaţi să păstraţi business-urile corecte, să vi le dezvoltaţi, să vă achitaţi la timp impozitele şi taxele. Şi aici trebuie să lucrăm împreună, noi în special, dar cu ajutorul dumneavoastră, pentru a elimina, pentru a asana piaţa concurenţială de asemenea oameni, pentru că ei vă fac o concurenţă neloială şi vă creează prejudicii importante în business-urile dumneavoastră", a spus Lucian Heiuş.

Afacerile româneşti în noul context economic, dar şi programele de redresare economică adresate firmelor, au fost pe agenda subiectelor abordate, marţi, în cadrul celei de-a VI-a ediţii a evenimentului "Forumul Capitalului Românesc".

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

ANAF dezminte că implementarea e-Factura riscă să lase milioane de români fără energie şi gaze naturale

ANAF dezminte un fake news privind taxa de 10% pe banii din conturile bancare ale românilor

Călin Georgescu și influencerii care l-au promovat pe TikTok sunt verificați de ANAF

Peste 50.000 de firme şi persoane au beneficiat de amnistie fiscală. Cât a încasat statul până acum

Partenerii noștri