Live

Rata inflaţiei în zona euro atinge o valoare record în martie, mult mai mare față de estimările analiștilor

Data publicării:
Economia Zonei Euro a început să crească. Foto: Profimedia Images

Rata anuală a inflaţiei în zona euro a urcat luna trecută la un nivel record, după ce invadarea Ucrainei de către Rusia a perturbat lanţurile globale de aprovizionare, majorând şi mai mult preţurile energiei, iar analiştii se aşteaptă ca tendinţa să continue, un motiv de îngrijorare pentru BCE şi investitori, transmite Bloomberg.

Conform datelor preliminare publicate vineri de Oficiul European de Statistică (Eurostat), rata anuală a inflaţiei în zona euro a crescut până la 7,5% în martie, de la 5,9% în februarie, în timp ce analiştii estimau un nivel de 6,7% pentru luna trecută. Este un nivel record pentru zona euro şi depăşeşte cu mult obiectivul ţintă al Băncii Centrale Europene (BCE) de 2%. Comparativ, în urmă cu un an, rata inflaţiei în zona euro era de 1,3%.

Creşterea inflaţiei în zona euro în martie se explică în principal prin faptul că preţurile la energie au înregistrat o majorare cu două cifre, cu un avans de 44,7%, în timp ce preţurile la alimente, băuturi alcoolice şi ţigări au urcat cu 5%, la bunurile industriale neenergetice au crescut cu 3,4% iar cele la servicii cu 2,7%.

Datele Eurostat arată că inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, a accelerat la 3,2% în martie, de la 2,9% luna precedentă. De asemenea, un indicator care pe lângă preţurile la energie şi alimente exclude şi preţurile la ţigări s-a situat la 3%, faţă de 2,7% în februarie.

Creşterea record a preţului energiei, care a dus la majorarea în martie a ratei inflaţiei în zona euro, se adaugă dificultăţilor cu care se confruntă BCE în reducerea stimulentelor monetare fără precedent, într-o perioadă în care incertitudinile privind efectele economice negative ale războiului sunt ridicate, avertizează analiştii.

Inflaţia de bază este indicatorul urmărit cu atenţie de BCE la elaborarea deciziilor sale de politică monetară.

Estimarea publicată de Eurostat este una preliminară, urmând ca o estimare revizuită, care să includă şi datele privind inflaţia în Uniunea Europeană, să fie dată publicităţii în data de 21 aprilie.

Săptămâna aceasta, preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a apreciat că perspectivele inflaţiei sunt "fluide", deoarece războiul care se desfăşoară în Ucraina îi forţează pe economişti să îşi revizuiască, în mod constant, previziunile economice. Şeful BCE a adăugat că se aşteaptă ca preţurile la energie şi alimente, care au atins noi maxime de la invazia Rusiei, să se stabilizeze, chiar dacă la un nivel ridicat.

Editor : A.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Atac rusesc cu rachete asupra orașului Krivoi Rog. Cel puțin un mort și mai mulți răniți

Harta sărăciei în România: Care sunt zonele defavorizate din țară

Ce argumente ar putea folosi Trump ca să îl convingă pe Putin să oprească războiul. Expert: E imposibilă o pace în 24 de ore

„Rachetă balistică venind dinspre nord!”. Explozii puternice în Kiev, după un atac rusesc masiv. Cel puțin un mort și mai mulți răniți

Partenerii noștri