Live

Producția de petrol a Rusiei a scăzut cu mai puțin de 3% de la începutul războiului din Ucraina, în ciuda sancțiunilor

Data actualizării: Data publicării:
Rusia îşi va reduce producţia de petrol în luna martie. Foto: Profimedia Images

Producția de petrol a Rusiei a scăzut cu mai puțin de 3% de la începutul invadării Ucrainei, în timp ce numeroasele sancțiuni occidentale împotriva sectorului rusesc al energiei au avut un efect „limitat”, potrivit unei analize realizate de Agenția Internațională a Energiei (AIE), informează The Guardian.

În ultimul său raport lunar, AIE a spus că producția de petrol a Rusiei în luna iulia a fost cu doar 310.000 de barili pe zi mai mică decât înainte de război, în timp ce totalul exporturilor de petrol au coborât cu aproximativ 580.000 de barili pe zi.

Exporturile de țiței și produse petroliere ale Moscovei spre Europa, SUA, Japonia și Coreea de Sud au scăzut cu aproape 2,2 milioane de barili pe zi de la declanșarea invaziei în luna februarie, dar AIE a spus că redirecționarea livrărilor înspre India, China, Turcia și alte state, combinată cu cerera ridicată de pe piața rusească, au redus din pierderile suferite de ruși.

Raportul estimează că Rusia a generat 19 miliarde de dolari din exporturile de petrol de luna trecută și 21 de miliarde în luna iunie. „Perspectiva aprovizionării cu petrol a lumii a fost revizuită în plus, declinul proviziilor rusești fiind mai limitat decât s-a preconizat anterior”.

Efectul sancțiunilor UE se vor face simțite abia din februarie 2023. Pierderea Rusiei, câștigul Arabiei Saudite 

China a depășit în luna iunie UE și a devenit principalul importator de țiței din Rusia. Cu toate acestea, AIE a spus că embargoul impus împotriva importurilor de petrol rusesc, care își va face simțit pe deplin efectul începând cu februarie 2023, va provoca o scădere mai pronunțată: 1 milion de barili de produse petroliere și 1,3 milioane de barili de țiței „vor trebui să găsească o casă nouă”.

AIE se așteaptă ca Rusia să reducă producția de petrol după ce sancțiunile UE își fac efectul în totalitate, Arabia Saudită urmând să profite de pe urma cererii ridicate pentru petrol a Europei.

Valul de căldură din această vară a provocat o creștere a consumului de petrol folosit pentru generarea electricității, în special în Europa și Orientul Mijlociu, dar și în Asia.

„Membrii UE s-au angajat să își reducă cererea pentru gaze naturale cu 15% din august 2022 până în martie 2023”, se specifică în raportul AIE. „Estimăm că acest lucru va mări consumul de petrol cu aproximativ 300.000 de barili pe zi pentru următoarele șase trimestre.”

Editor : Raul Nețoiu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Echipajul ucrainean al unui tanc Abrams dezvăluie cum a supraviețui în urma unui atac masiv de drone. „Imposibil într-un tanc sovietic”

Investigație Mediazona: Au fost identificate numele a 84.761 de soldați ruși căzuți pe frontul din Ucraina. „2024, cel mai mortal an”

Mesajele soldaților ruși către cei dragi, înainte să moară. „Există deja un munte de cadavre înalt de doi metri, lângă adăpost”

Rusia va inspecta partea ocupată a regiunii Herson din cauza sinuciderilor în rândul militarilor săi, spun partizanii ucraineni

Partenerii noștri