Live

Preţurile mondiale la alimente au scăzut pentru prima dată în ultimul an

Data publicării:
Foto: Getty Images

Indicele global al preţurilor la produsele alimentare a scăzut în luna iunie, pentru prima dată în ultimele 12 luni, o veste bună pentru consumatori, întrucât se diminuează presiunile inflaţioniste, a anunţat, joi, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), transmite Bloomberg.

FAO publică lunar propriul său Food Price Index, care măsoară modificările de preţuri înregistrate la un coş de alimente format din cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne şi zahăr. În luna iunie 2021, acest indice a crescut până la 124,6 puncte, de la o valoare revizuită de 127,8 puncte în luna mai.

Scăderea din ultima lună a venit ca urmare a diminuării preţurilor la uleiuri vegetale, cereale şi produse lactate. Potrivit FAO, preţul uleiurilor vegetale a scăzut cu 9,8% în luna iunie, ca urmare a diminuării cotaţiilor la uleiul de palmier, afectate de prognozele privind creşterea recoltei în principalele ţări producătoare. Preţurile la cereale au scăzut cu 2,6% în luna iunie, în principal ca urmare a diminuării cu 5% a preţului la porumb, pe fondul prognozelor privind o producţie peste aşteptări în Argentina şi SUA, iar preţurile la lactate au coborât cu 1%, toate componentele acestui index înregistrând scăderi, în frunte cu preţurile la unt, informează Agerpres.

"Nu cred că impactul acestui declin modest va fi resimţit de consumatori având în vedere toţi ceilalţi factori care continuă să acţioneze", a declarat economistul şef al FAO, Abdolreza Abbassian.

În pofida scăderii din luna iunie, preţurile mondiale la alimente continuă să rămână la un nivel ridicat, fiind cu aproape 34% peste nivelul înregistrat în luna iunie a anului trecut. Preţul produselor vegetale va depinde de evoluţiile meteo în lunile următoare, care vor determina dacă recoltele din Europa şi America de Nord vor fi suficiente pentru refacerea stocurilor. În plus, multe vor depinde şi de importurile Chinei în lunile următoare, a spus Abdolreza Abbassian, menţionând o îmbunătăţire a estimărilor pentru stocurile de porumb ale Chinei.

Este posibil însă ca pe termen mediu să vină noi veşti bune pentru consumatori. Conform unor recente prognoze publicate de Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) şi Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD), preţul produselor agricole şi alimentare ar urma să înregistreze o corecţie în primii ani ai perioadei 2021-2030.

Editor : V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Guvernul vrea o plafonare a prețului pentru toate produsele românești. Comercianții avertizează că măsura ar aduce noi scumpiri

Spania elimină temporar taxa pe vânzări la uleiul de măsline, după ce prețul a crescut cu 272% în ultimii ani

PSD: Fact-checking-ul săptămânii: Prețurile la alimentele de bază nu au crescut cu 17,8% față de ianuarie 2023

Ministrul agriculturii vrea să continue plafonarea prețurilor la alimentele de bază: Vom lua în calcul produsele consumate de Paște

Partenerii noștri