Live

Prețul petrolului a crescut la cel mai mare nivel din ultimii 3 ani. În SUA a ajuns la apogeul ultimilor 7 ani

Data publicării:
Sonde petroliere Foto: Profimedia Images

Grupul OPEC+ al celor 23 cele mai mari state producătoare de petrol a decis să menţină actualul pact care prevede în fiecare lună majorarea producţiei cu 400.000 de barili pe zi, până cel puţin în aprilie 2022. Decizia vine în contextul solicitărilor pentru o creştere mai mare a producției de țiței, pentru a contracara scumpirile care ameninţă redresarea economiilor în urma pandemiei. Aceasta a ridicat prețul la cel mai mare nivel din ultimii trei ani la nivel global iar în SUA a avut cea mai ridicată cotație din ultimii șapte ani.

Luni, miniştrii Energiei din OPEC+ (grup compus din Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol şi alţi mari producători) s-au reunit pentru a discuta cât de mult petrol să elibereze pe o piaţă supraîncălzită, pe care perturbările de aprovizionare şi revenirea cererii după pandemia de coronavirus au împins preţul barilului de petrol peste pragul de 80 de dolari, transmite Agerpres, care citează Reuters.

Vicepremierul rus Alexander Novak a declarat că decizia va ajuta la stabilizarea pieţei.

„Vom monitoriza situaţia, dar cererea scade de obicei în trimestrul patru, iar planurile noastre de majorare a producţiei sunt inegale. Vom căuta să avem o piaţă echilibrată”, a declarat Novak.

Majorarea cotaţiei petrolului la cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani este agravată de o creştere şi mai mare a preţurilor la gaze naturale, care au urcat cu 300% în acest an, din cauza unor probleme de aprovizionare şi a producţiei reduse de alţi combustibili.

Prețul petrolului în Statele Unite s-a ridicat cu 2,3% (1,74 dolari), la 77,62 dolari per baril, după ce a urcat în ultimele șase săptămâni și a ajuns la cel mai mare nivel din 2014 până în prezent, transmite Reuters.

Citește și: Benzinăriile nu mai vând carburanți sub 6 lei litrul. Unele sortimente ar putea trece de 7 lei în octombrie

Creşterea preţurilor la petrol, gaze naturale, cărbune şi energie electrică alimentează presiunile inflaţioniste la nivel global şi încetinesc revenirea economică.

Începând din luna ianuarie 2017, ţările din OPEC+ au redus producţia pentru a susţine preţurile şi a diminua supra-oferta, iar la mijlocul anului trecut au adoptat o reducere record a producţiei cu 9,7 milioane barili pe zi în contextul în care pandemia de COVID-19 a afectat cererea de benzină şi combustibil pentru avioane.

Recent, analiştii de la Goldman Sachs au majorat estimările privind cotaţia barilului de ţiţei Brent la finalul lui 2021 la 90 de dolari, de la 80 de dolari, în urma redresării mai rapide a cererii, după ce varianta Delta şi uraganul Ida au dus la reducerea producţiei şi probleme în aprovizionare.

Săptămâna trecută, cotaţia barilului de ţiţei Brent a atins cel mai ridicat nivel din ultimii aproape trei ani, după ce întreruperile de furnizare pe plan global au forţat companiile energetice să retragă cantităţi mari din stocurile de ţiţei.

Luni, la bursa ICE Futures, cotaţia barilului de petrol Brent din Marea Nordului a depăşit 81 de dolari, după ce grupul OPEC+ a anunţat că menţine planul privind majorarea graduală a producţiei.

„Deşi de mult timp estimăm o creştere a preţurilor petrolului, actualul deficit de furnizare global este mai accentuat decât ne-am aşteptat, redresarea cererii pe plan mondial în urma impactului Delta fiind chiar mai rapidă decât previziunea noastră, în timp ce previziunile privind furnizarea globală sunt sub estimări”, se arată în raportul Goldman din 26 septembrie.

În privinţa cererii, analiştii apreciază că deficitul global de gaze va duce la creşterea generării de energie din centrale pe bază de petrol.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Burduja, despre preluarea E.ON Energie România de către maghiarii de la MVM: Ne vom apăra interesele economice şi de securitate

ANAF dezminte că implementarea e-Factura riscă să lase milioane de români fără energie şi gaze naturale

Compania Moldovagaz anunță că Republica Moldova are gaze naturale pentru toată iarna

Republica Moldova a instituit starea de urgenţă. Țara riscă să rămână fără gaze în urma unei dispute cu Gazprom

Partenerii noștri