Live

Prețul petrolului a ajuns la un nou record din ultimii 7 ani. Atacurile din Golf ar putea restrânge și mai mult producția

Data actualizării: Data publicării:
Producția de petrol a statelor arabe din Golf ar putea fi afectată de atacurile transfrontaliere cu drone și rachete din ultimul timp. Foto: Profimedia Images

Prețurile de referință ale petrolului au urcat, marți, la cel mai mare nivel din 2014, în contextul unei posibile întreruperi după atacurile din Golf, care se adaugă la o perspectivă deja afectată de furnizarea restricționată a combustibilului, conform Reuters.

Cotația Brent la țiței a crescut cu 0,88 de dolari, sau 1%, la 87,36 de dolari per baril până la ora 11:45 GMT, în contextul în care cotația futures a țițeiului West Texas Intermediate (WTI) a crescut cu 1,23 de dolari, sau 1,5%, la 85,05 de dolari per baril. Tranzacțiile au fost discrete luni, în SUA fiind o sărbătoare legală.

Ambele prețuri de referință au atins, la începutul sesiunii de tranzacționare de marți, cele mai înalte niveluri din octombrie 2014.

Îngrijorările privind furnizarea de petrol a crescut în această săptămână după ce grupul yemenit al rebelilor Houthi a atacat Emiratele Arabe Unite, ducând la o escaladare a ostilităților dintre grupul aliniat Iranului și o coaliție condusă de Arabia Saudită.

După lansarea atacurilor cu dronă și rachete care au aruncat în aer camioane de combustibil și au ucis trei oameni, mișcarea Houthi a avertizat că ar putea lua în vizor și mai multe facilități, în vreme ce EAU a transmis că și-a rezervat dreptul de a „răspunde la aceste atacuri teroriste”.

Compania petrolieră ADNOC din EAU a spus că a activat planurile de continuitate a afacerilor pentru asigurarea furnizării neîntrerupte de produse către clienții locali și internaționali, după un incident la depozitul său Mussafah.

Un alt factor care adaugă la scumpiri este și tensiunea ridicată dintre Rusia, membru OPEC+, și Ucraina.

În plus, unii producători din cadrul OPEC se chinuie să furnizeze petrol la capacitățile lor permise, din cauza lipsei de investiții și a penelor. Aceștia funcționează sub un acord cu Rusia și aliații săi de a adăuga 400.000 de barili pe zi în fiecare lună.

„Consensul este că situația nu se va îmbunătăți în viitorul apropiat iar creșterea cererii de țiței, împreună cu restricțiile de aprovizionare, inevitabil vor duce la stocuri de petrol mai constrânse”, a declarat, pentru Reuters, analistul Tamas Varga.

Analiștii Goldman Sachs au spus că se așteaptă ca inventarele de petrol din statele OECD să scadă, până în vară, la cel mai mic nivel din 2000, prețurile pentru țițeiul Brent urmând să se ridice la 100 de dolari în acest an.

Citește și În 2022, benzina s-a scumpit cu 2 bani/zi. Estimările analiștilor pentru prețurile carburanților în următoarele luni

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Selecționerul Islandei nu a stat pe gânduri: cum a numit-o pe Kosovo, după tragerea la sorți din Liga Națiunilor

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Putin: Rusia va continua să testeze „în condiții de luptă” noua sa rachetă Oreșnik. „Dispunem de un stoc de astfel de produse”

Rachete rusești Kornet folosite împotriva blindajelor reactive au fost descoperite în cadrul unei operațiuni critice în sudul Libanului

Calculele lui Vladimir Putin, după escaladarea conflictului din ultimele zile. „Are programul său și strategia sa. O să le urmeze”

Ucraina lucrează la noi sisteme de apărare aeriană, anunță Zelenski, după ce Rusia a testat o nouă rachetă

Partenerii noștri