Live

Prețul petrolului a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimele cinci luni

Data publicării:
Foto: Profimedia Images

Preţul petrolului a coborât la cel mai scăzut nivel din ultimele cinci luni, după ce informaţiile referitoare la o creştere peste aşteptări a stocurilor de benzină ale SUA au provocat îngrijorări pe piaţă cu privire la evoluţia cererii, transmite Reuters.

În jurul orei 15:58 GMT, cotaţiile futures la ţiţeiul Brent erau în scădere cu 2,53%, până la 75,27 dolari per baril, în timp ce cotaţiile futures la ţiţeiul WTI au coborât cu 3,03%, până la 70,14 dolari per baril. Aceasta după ce marţi, ambele referinţe au încheiat şedinţa de tranzacţionare la cel mai redus nivel de după data de 6 iulie, ziua de marţi fiind a patra şedinţă consecutivă de scădere a cotaţiilor, notează Agerpres. 

Administraţia Americană pentru Informatii în Domeniul Energiei a anunţat că stocurile americane de benzină au crescut cu 5,4 milioane de barili săptămâna trecută, o cifră de cinci ori mai mare decât majorarea de un milion de barili aşteptată de analişti. De asemenea, stocurile de ţiţei brut au scăzut cu 4,6 milioane de barili, cu mult peste reducerea de 1,4 milioane de barili aşteptată de analişti.

„Are loc un fenomen de distrugere a cererii care vine de pe partea de combustibili. În acest moment, piaţa este concentrată mai mult pe cerere decât pe ofertă”, subliniază Dennis Kissler, vicepreşedinte la BOK Financial.

Săptămâna trecută, Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol şi aliaţii săi au convenit o reducere voluntară a producţiei cu aproximativ 2,2 milioane de barili pe zi pentru primul trimestru din 2024. În ultimele zile mai mulţi oficiali din Arabia Saudită şi Rusia au spus că aceste reduceri de producţie ar putea fi prelungite sau extinse dincolo de luna martie a anului următor.

Miercuri, preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a ajuns în Emiratele Arabe Unite, vizită la care este aşteptat să discute despre petrol şi OPEC+ cu liderii din regiune.

Un alt factor de presiune asupra preţului petrolului sunt îngrijorările cu privire la starea economiei chineze, la o zi după ce agenţia de rating a revizuit perspectiva asociată ratingului de ţară atribuit Chinei la „negativă” de la „stabilă”.

În SUA, scăderea exporturilor a condus la o agravare a deficitului balanţei comerciale în luna octombrie, ceea ce ar putea frâna creşterea economică în ultimul trimestru al acestui an.

„În mod clar traderii sunt pesimişti iar petrolul este la minimumul ultimelor cinci luni şi se îndreaptă spre a cincea zi de scădere”, susţine Craig Erlam, analist la OANDA.

Editor : C.L.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Compania ungară Mol susţine că renunţarea la importurile de petrol rusesc este nerealistă, în pofida eforturilor europene

Ungaria se anunță pregătită să renunțe la petrolul rusesc. Care e însă prețul pe care UE ar trebui să-l plătească

Gazda conferinței pentru climă COP29 spune că „petrolul este un dar de la Dumnezeu” 

Planul Rusiei pentru a avea al doilea mare producător de petrol din lume

Partenerii noștri