Live

Preţul gazelor naturale în Europa a revenit la nivelul anterior invaziei ruseşti

Data publicării:
Gaze naturale. Foto: Profimedia Images

Preţurile de referinţă la gaze naturale în Europa şi-au continuat marţi declinul, coborând la cel mai scăzut nivel înregistrat de la invadarea Ucrainei de către Rusia, pe fondul încălzirii vremii şi al semnalelor de la Kremlin că plata în ruble este aşteptată abia în luna următoare, scrie Bloomberg.

La Bursa de la Amsterdam, cotaţiile futures la gaze au coborât marţi dimineaţa chiar şi cu 12%, până la 84 de euro pentru un Megawatt-oră, cel mai redus nivel înregistrat după data de 23 februarie, cu o zi înainte de debutul invadării Ucrainei. Marţi a fost a doua şedinţă consecutivă de scădere a preţurilor, după declinul de 9,2% înregistrat în ziua de 14 aprilie, înaintea vacanţei de Paşte.

Piaţa europeană s-a concentrat pe evoluţia livrărilor de gaze din Rusia, principalul său furnizor, în special după ce luna trecută preşedintele Vladimir Putin a anunţat că ţările ostile vor trebui să plătească în ruble pentru gazele ruseşti, scrie Agerpres. Cu toate acestea, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitry Peskov, a spus luni că "mai este timp" pentru ca Europa să plătească în ruble pentru livrările de gaze ruseşti din luna aprilie, deoarece aceste plăţi ajung la scadenţă undeva în luna mai. Peskov nu a dorit să comenteze dacă există clienţi care au acceptat să plătească în ruble şi au înfiinţat conturile bancare cerute de Putin.

În paralel, analiştii de la firma Maxar au prognozat că temperaturile peste medie din sud-est-ul Europei se vor extinde săptămâna viitoare şi spre mijlocul continentului. Aceste evoluţii ar urma să reducă o parte din presiunile asupra cererii de gaze naturale.

"Preţul gazelor naturale a scăzut pe măsură ce fundamentele pe termen scurt s-au relaxat", susţine Edmund Siau, analist şef pentru gaze şi GNL la firma de consultanţă FGE. Distrugerea cererii şi trecerea la gaze lichefiate au redus presiunile la adresa preţurilor europene la gaze naturale însă planează în continuare spectrul competiţiei din Asia. "Traderii se întreabă ce va face Asia cu carantinele din China şi care est planul pentru refacerea stocurilor înainte de venirea iernii", a spus Edmund Siau.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ce șanse are Europa să prevină colapsul Ucrainei, dacă SUA se retrag din joc, odată cu revenirea lui Donald Trump

Ceartă între Zelenski și Fico: Slovacia amenință că taie livrările de curent către Kiev, dacă Ucraina oprește tranzitul gazelor rusești

Replica dură a lui Zelenski la „provocarea” lui Putin: „Un tâmpit”

Soldații nord-coreeni luptă ca în Primul Război Mondial, spune un expert militar. Ce vrea Putin să demonstreze, de fapt

Partenerii noștri