Live

ONG: 6 bănci franceze sunt cei mai mari finanțatori europeni ai energiei din combustibili fosili

Data publicării:
Cele 6 bănci franceze s-au angajat în 2021 să ajungă la neutralitatea emisiilor de carbon până în 2050. Foto: Getty Images

Marile bănci franceze sunt pe primul loc la nivel european când vine vorba de finanţarea energiilor fosile, în ciuda angajamentelor asumate privind neutralitatea emisiilor de carbon, a anunţat miercuri ONG-ul Reclaim Finance cu ocazia publicării unui raport elaborat de mai multe ONG-uri cu privire la acest subiect, transmite AFP.

În raportul lor anual intitulat „Banking on Climate Chaos”, un număr de şapte ONG-uri, printre care se numără şi Reclaim Finance, au calculat valoarea finanţării acordate de cele mai mari 60 de bănci din întreaga lume pentru companiile producătoare de gaze naturale, petrol şi cărbune prin însumarea împrumuturilor dar şi a emisiunilor de acţiuni şi obligaţiuni.

Potrivit ONG-urilor, cele şase bănci franceze incluse în acest clasament (BNP Paribas, Crédit Agricole, Société Générale, BPCE, La Banque Postale şi Crédit Mutuel) au alocat anul trecut o finanţare de aproape 47 de miliarde de dolari companiilor care au legătură cu energiile fosile.

Franţa este primul finanţator european al energiilor fosile şi al cincilea la nivel mondial în 2021", susţine directorul de campanie de la Reclaim Finance, Louis-Maxence Delaporte.

Suma calculată este mult mai mică decât cea estimată de ONG-uri pentru anul 2020, când s-a ridicat la aproape 88 de miliarde de dolari, adică aproape dublu. Pe de altă parte este cu 2% mai mare decât valoarea estimată pentru 2016, anul semnării Acordului de la Paris.

De la adoptarea acelui acord „nu vedem o scădere structurală a finanţărilor: nu putem vorbi de o modificare a strategiei din partea băncilor”, comentează Louis-Maxence Delaporte.

Cu toate acestea, cele şase bănci franceze menţionate în raport s-au angajat în 2021 să ajungă la neutralitatea emisiilor de carbon până în 2050, conform Agerpres.

În replică, Federaţia băncilor din Franţa a denunţat cifrele „fanteziste" avansate de ONG-uri şi a dat asigurări cu nu există o dependenţă de hidrocarburi în rândul băncilor franceze. De asemenea, Federaţia a respins logica unei excluderi totale a companiilor care au legături cu energiile fosile. „Băncile franceze trebuie să finanţeze întreaga economie care astăzi este una cu emisii de carbon", susţine Federaţia băncilor din Franţa, adăugând că băncile finanţează şi energiile regenerabile.

La nivel mondial, raportul elaborat de cele şapte ONG-uri estimează că valoarea finanţării acordată energiilor fosile a fost de 742 de miliarde de dolari în 2021, cu 1% mai puţin decât în 2020 dar cu 2,5% mai mult decât în 2016.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ciclonul Chido a devastat arhipelagul francez Mayotte: 39 de morți și peste 4.000 de răniți

Incendiu violent în apropiere de gara Saint-Lazare din Paris. Turnul Eiffel, evacuat în urma unui alt incendiu

Notre-Dame sărbătorește din nou Crăciunul. Primele slujbe după incendiul devastator din 2019

Opt condamnări în Franţa legate de uciderea unui profesor care a arătat în clasă o caricatură a Profetului Mohamed

Partenerii noștri