Live

Ministru: 20 de companii internaționale vor să vină în România în perioada următoare

Data publicării:
20 de companii internaționale vor să vină în România în perioada următoare, spune ministrul Economiei. Foto: Guliver/Gettyimages

Ministrul Economiei, Florin Spătaru, a declarat, miercuri, la Digi24 că 20 de companii internaționale din industria auto sau a bunurilor de larg consum vor să vină în România în perioada următoare, ca urmare a relocării activității din Rusia și Belarus.

"În ceea ce privește potențialele relocări, ne uităm la potențiale relocari ale anumitor sectoare industriale din Federația Rusă și Belarus.

Sunt deja 20 de companii care și-au anunțat o astfel de intenție și vom intra în legătură directă cu ei pentru a putea oferi posibilitatea ca România să devină destinația preferată pentru un astfel de demers.

Vorbim de domenii care țin de industria auto, de companii din domeniul producției bunurilor de larg consum, doar că trebuie să ținem cont că relocarea unei producții industriale nu se poate face peste noapte.

Vom vedea cum putem să atragem cât mai mult din aceste potențiale sectoare, în domeniul industrial trebuie să vedem cum putem face o astfel de investiție, ne organizăm din punct de vedere logistic și prin discuții directe.

Primele relocări depind ca durată de sectorul de activitate. Vom acționa cât mai repede posibil", a declarat ministrul Economiei.


 

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

(P) Cripto pentru începători: Sfaturi de investiții pentru cei care au primul contact cu lumea activelor digitale

Scholz consideră Ucraina „viitoare membră UE” și îndeamnă companiile germane să investească în țara aflată în război

Eric Trump promite un „zid foarte mare” între afacerile familiei și guvernul SUA. Ce spune fiul președintelui ales despre Bitcoin

Ce spune ministrul Economiei despre viitoarea armă de asalt care va intra în dotarea armatei române

Partenerii noștri