Majoritatea românilor știu că accidentele influențează costul RCA, dar șosele din România rămân cele mai periculoase din UE
Şapte din zece respondenţi (73%) sunt conştienţi de faptul că numărul accidentelor rutiere, dar şi valoarea despăgubirilor plătite, influenţează costul poliţei RCA, chiar dacă situaţia individuală a unui şofer este pozitivă, fără accidente, arată un sondaj de opinie realizat în acest an de IRES - Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie, pentru Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR).
În același timp, potrivit datelor Comisiei Europene, șosele din România sunt cele mai periculoase, în țara noastre petrecându-se de aproape două ori mai multe accidente grave decât la nivelul UE.
În România, cel puţin 6 autovehicule din 100 înmatriculate în ţară produc anual accidente rutiere soldate cu pagube materiale sau vătămări corporale şi decese. Astfel, în ţara noastră, frecvenţa accidentelor rutiere despăgubite în baza poliţelor RCA este, în medie, de peste 6%, faţă de circa 4% în Bulgaria, 3,2% în Polonia, 2,8% în Cehia, 2,3% în Ungaria şi 1,65% în Croaţia, arată o analiză UNSAR.
Cu alte cuvinte, mai puţin de 2 maşini din 100 înmatriculate în Croaţia produc accidente, de aproape patru ori mai puţin decât în ţara noastră. Practic, România se află în topul accidentelor rutiere provocate, devansând majoritatea statelor din Uniunea Europeană. Mai mult, chiar dacă în ţara noastră frecvenţa medie a accidentelor este de circa 6%, în cazul autovehiculelor de transport marfă frecvenţa este şi mai mare, de peste 20%, iar în cazul autovehiculelor destinate transportului de călători frecvenţa este de aproape 19%, scrie Agerpres.
Totodată, 1 din 2 (54%) români cunosc faptul că fraudele din asigurări influenţează costul poliţei RCA, chiar dacă şoferul care încheie o astfel de poliţă nu a fost implicat în asemenea situaţii, relevă acelaşi sondaj.
România, lider absolut în UE la accidente cu victime
Potrivit datelor Comisiei Europene, la nivelul anului 2022 România se menține lider la nivelul UE în ceea ce privește accidente cu victime, înregistrând 86 de morți la un milion de locuitori. Numărul este în scădere față de 2021, când au fost 95 de victime la un milion de locuitori, dar în creștere față de 2020 când erau 85 de victime.
Pe a doua poziție se află Bulgaria, care a înregistrat 78 de victime la un milion de locuitori. Urmează în clasament Croația.
Țările cu cele mai puțin accidente mortale în 2022 au fost Suedia, cu 21 de victime la milionul de locuitori, Norvegia cu 23 si Danemarca cu 26 de victime la un milion de locuitori.
Media la nivelul UE în 2022, potrivit datelor preliminare, a fost de 46 de victime la un milion de locuitori, în creștere cu 3% față de 2021. În total, peste 26.000 de oameni au murit pe drumurile din Europa anul trecut. Ținta UE este de să reducă la jumătate numărul victimelor până în 2030.
Editor : V.M.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News