Live

Liderii UE, aproape de un acord privind Politica Agricolă Comună, după trei ani de dispute. Miza: 387 miliarde de euro

Data publicării:
270 miliarde de euro vor fi acordați sub formă de subvenţii directe către fermieri. Foto: Profimedia Images

Negociatorii Uniunii Europene au ajuns la o înțelegere cu privire la cele mai disputate aspecte ale reformei subvenţiilor agricole, ceea ce creşte şansele să se ajungă la un acord cu privire la întregul pachet, informează Reuters. Negociatorii reprezentând Parlamentul European şi statele membre UE încearcă astfel să pună capăt unei dispute care durează de trei ani pe tema viitorului Politicii Agricole Comune (PAC), care ocupă cea mai mare „felie” din bugetul UE.

Cele 27 de state membre UE au căzut de acord în luna octombrie 2020 cu privire la o reformă a Politicii Agricole Comune care se va aplica începând din ianuarie 2023, cu un buget de aproximativ 387 miliarde de euro pe o perioadă de şapte ani, dintre care 270 miliarde de euro sub formă de subvenţii directe către fermieri.

Pentru ca această reformă a PAC să poată fi aplicată, statele membre trebuie să ajungă la o înţelegere cu Parlamentul European.

Obiectivul reformei este direcţionarea mai multor fonduri spre fermele mici, în loc să sprijine marile afaceri din industria agro şi să asigure că banii sunt cheltuiţi astfel încât să protejeze mediul înconjurător şi să fie reduse cu 10% emisiile de gaze cu efect de seră ale sectorului agricol din UE.

„Suntem foarte aproape de un bun compromis. Mai aproape ca niciodată. Am făcut progrese importante peste noapte cu privire la cele mai sensibile aspecte”, a declarat comisarul european pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski, care a participat la discuţii.

Potrivit unui document consultat de Reuters, negociatorii celor două părţi au căzut de acord asupra unor reguli care obligă ţările membre UE să cheltuie 20% din plăţile directe către agricultori începând din 2023-2024, pentru a creşte la 25% din plăţi între 2025-2027, pentru aşa-numitele "eco-scheme" care protejează mediul. Printre "eco-scheme" se numără refacerea zonelor umede pentru a absorbi CO2 sau agricultura ecologică, informează Agerpres.

Orice fonduri sub aceste limite care nu sunt cheltuite pentru „eco-scheme” trebuie cheltuite pentru măsuri verzi în alte domenii.

Iniţial, eurodeputaţii au cerut ca „eco-schemele” să reprezinte cel puţin 30% din plăţile directe către agricultori. Statele membre UE s-au arătat dispuse să accepte un prag de 25% dar cu o perioadă de tranziţie de doi ani în care statele vor avea flexibilitatea ca banii rămaşi să poate fi dirijaţi spre alte forme de ajutor, o propunere care s-a lovit de opoziţia europarlamentarilor. Noile reguli din Politica Agricolă Comună se vor aplica din 2023.

Editor : M.L.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Trump amenință UE cu taxe, dacă nu cumpără mai mult petrol și gaze din SUA. Cât importă europenii de la americani

Viktor Orban pozează în pacifist și acuză liderii europeni că „susțin războiul, migrația și problemele de gen”

Viktor Orban: Grupul politic Patrioți pentru Europa va schimba tot la Bruxelles, cum a făcut Donald Trump în SUA

Cum vede Zelenski drumul către pace. Mesajul liderului de la Kiev la ultima întrunire a Consiliului European din acest an

Partenerii noștri