Live

Indicele ROBOR după care sunt calculate dobânzile creditelor în lei a crescut la cea mai mare valoare din ultimele 5 luni

Data publicării:
Indicele ROBOR continuă să crească. Foto: Profimedia Images

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează dobânzile variabile pentru creditele în lei, a crescut vineri, la 1,65%, după 7 şedinţe de stagnare la pragul de 1,61%, transmite Mediafax.

Pe piaţa interbancară, indicele ROBOR la trei luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei acordate înainte de luna mai 2019, a staţionat şi ieri la 1,61% pe an, valoare la care urcase în 15 septembrie.

Ultima oară când ROBOR a fost cotat la 1,65% a fost pe 7 aprilie.

Deocamdată, ROBOR la trei luni este sub nivelul de la începutul anului 2021, de 2,01% pe an.

Indicele ROBOR la 3 luni a încheiat anul 2020 la 2,03% pe an, în timp ce la începutul anului 2020 era de 3,19% pe an.

În prima zi din acest an, indicele ROBOR la 3 luni afişa o cotaţie de 2,01%, după care a început să scadă sub 2%.

ROBOR la 3 luni reprezintă dobânda la care băncile îşi acordă împrumuturi cu o maturitate la trei luni.

Totodată, ROBOR este indicatorul monetar în funcţie de care se calculează dobânzile variabile pentru creditele de consum şi ipotecare acordate în lei înainte de luna mai 2019.

Pentru creditele retail noi în lei din primăvara anului 2019 a fost introdusă o nouă referinţă - indicele de referinţă trimestrial pentru creditele acordate consumatorilor - IRCC - care a înlocuit ROBOR. Indicele IRCC a scăzut aproape la jumătate faţă de prima valoare calculată, coborând la 1,25% şi egalând dobânda de politică monetară stabilită de BNR.

Cursul de schimb leu/euro a scăzut ieri, după recordul atins miercuri. Cotaţia de referinţă anunţată ieri la prânz de BNR a fost de 4,9490 lei/euro, cu 0,01% sub nivelul de miercuri, când s-a înregistrat un nou maxim istoric, de 4,9495 lei/euro. Creşterea cursului valutar leu/euro de la începutul anului este de circa 1,65%.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Papa Francisc critică dur băncile italiene: „Când sectorul financiar îi calcă în picioare pe oameni, favorizează inegalităţile”

Grecia va elimina comisioanele și tarifele bancare pentru unele tranzacții cu amănuntul, pentru atenuarea efectelor crizei

Premieră nedorită în Franța, a doua mare economie din zona euro. Guvernul se împrumută la aceleaşi dobânzi ca şi Grecia

Băncile europene se pregătesc de turbulențele în urma concurenței cu băncile americane, odată cu venirea lui Donald Trump

Partenerii noștri