Live

Franţa propune în cadrul G7 o plafonare a preţului petrolului la nivelul „țărilor producătoare”

Data publicării:
Macron și Biden la G7. Foto: Profimedia Images

Franţa se pronunţă în favoarea stabilirii unui preţ maxim al petrolului” la nivelul ţărilor producătoare”, cu scopul de a contracara scumpiri provocate de Războiul rus din Ucraina, anunţă duminică preşedinţia franceză, în marja summitului G7 din Bavaria, scrie The Guardian.

Parisul nu se opune în principiu” propunerii americane de plafonare a preţurilor, însă ”pentru noi ar fi şi mai puternic să stabilim un preţ maxim al petrolului care provine de la toate ţările producătoare”, subliniază Palatul Élysée.

Este lucrul pe care trebuie să-l reangajăm în negocieri cu OPEP+ şi cu toţi producătorii de petrol din lume”, a mai transmis preşedinţia franceză.

Această propunere este distinctă de o măsură sugerată de către Statele Unite, o plafonare a preţurilor petrolului decisă de către ţările consumatoare.

Această a doua idee urmează să fie discutată de către liderii G7, reuniţi până marţi în Alpii Bavarezi.

Însă mai multe capitale, inclusiv Berlinul, au sugerat anterior că este vorba despre o măsură complexă de pus în practică.

Un înalt oficial german a spus că „discutăm intens despre cum ar funcționa acest lucru și cum se poate potrivi cu regimurile de sancțiuni americane, britanice, europene și japoneze”.

La rândul său, președintele Consiliului European, Charles Michel, a spus că discuțiile sunt în desfășurare, dar „vrem să intrăm mai mult în detalii”. „Vrem să ne asigurăm că scopul este de a viza Rusia și nu de a ne face viața mai dificilă și mai complexă”, a adăugat Charles Michel.

Ceea ce trebuie să facem la G7 este mai degrabă să încercăm să avem un «plafon de preţ» al petrolului, iar în opinia mea şi a gazelor naturale, pentru a avea consecinţe mai importante ale sancţiunilor şi situației economiei mondiale, declară o sursă din cadrul administrației prezidențiale franceze.

Editor : Marco Badea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Cine sunt frații Dragoș și Adrian Pavăl, posibilii asociații lui Dan Șucu la Genoa. Sunt cei mai bogați români

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cum vede Zelenski drumul către pace. Mesajul liderului de la Kiev la ultima întrunire a Consiliului European din acest an

Senatul american a aprobat bugetul pe 2025 pentru apărare. La cât ajunge suma uriașă alocată Pentagonului

SUA impun noi sancțiuni împotriva unor entităţi din Rusia, legate de conducta Nord Stream 2

Rusia încearcă să racoleze influenceri folosind tactici ca la alegerile din Moldova și România, acuză guvernul francez

Partenerii noștri