Live

Exporturile cu cereale din Ucraina sunt blocate la granița cu Polonia și în porturile de la Marea Neagră. România, o posibilă soluție

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Profimedia Images

În vestul Ucrainei, 1.100 de vagoane de tren încărcate cu cereale sunt blocate în apropierea punctului de trecere a frontierei feroviare cu Polonia, transportul de mărfuri în străinătate fiind aproape imposibil, informează Reuters. Din cauză că porturile ucrainene de la Marea Neagră au fost blocate de armata Rusiei, Kievul caută acum rute alternative, inclusiv prin România.

Acestea sunt doar câteva dintre cele 24.190 de vagoane care transportă diverse mărfuri pentru export, inclusiv ulei vegetal, minereu de fier, metale, produse chimice și cărbune, care așteaptă de marți să tracă granița de vest a Ucrainei, potrivit datelor companiei de stat care administrează căile ferate.

În condițiile în care războiul continuă de-a lungul coastei de sud a țării și cu principalele porturi de la Marea Neagră blocate de armata Rusiei, Ucraina se străduiește să exporte cereale și alte bunuri pe care le produce, potrivit oficialilor guvernamentali și a celor din industrie.

Dar, în timp ce Kievul caută rute alternative de export pe uscat, eforturile sale sunt îngreunate de problemele logistice și de birocrație, spun oficialii din industrie și comercianții de mărfuri.

Valerii Tîkaciov, directorul adjunct al departamentului comercial al companiei de căi ferate a statului, Ukrazalizniția, a spus că 10.320 de vagoane, aproximativ jumătate din numărul total de vagoane, așteaptă la intersecția din apropierea satului Izov, principalul punct de trecere a frontierei feroviare cu Polonia.

Aflată la 130 de kilometri la nord de orașul Lviv, intersecția servește drept poartă pentru ruta feroviară ce ajunge la portul polonez Gdansk.

Foto: Profimedia Images

98% din cerealele Ucrainei erau transportate prin Marea Neagră. Acum, toate porturile ucrainene sunt blocate de Rusia

O problemă esențială îl reprezintă volumul mare de mărfuri care trebuie transportate pe o rută alternativă, ceea ce face ca vagoanele și personalul existent să nu mai fie suficiente. Ucraina, unul dintre cei mai mari exportatori de cereale din lume, exporta 98% din grâne prin Marea Neagră.

În vremuri mai bune, doar o parte foarte mică a exporturilor țării era transportată pe uscat cu trenul, din cauza costurilor mult mai mari decât cele necesare transportului maritim.

Dificultățile sunt agravate de problemele logistice, precum diferențele între ecartamentul căilor ferate utilizate în Ucraina și cele din țările vecine, inclusiv Polonia. Aceasta situație este o moștenire a perioadei sovietice.

În timp ce vestul țării a fost ferit de cele mai grele lupte și bombardamente, au existat totuși câteva atacuri cu rachete în apropiere de Lviv, inclusiv asupra instalațiilor petroliere, iar securitatea în zona de graniță este mult mai ridicată decât înainte de război.

Blocarea exporturilor din Ucraina lasă multe alte țări fără alimente esențiale

Întreruperea exporturilor Ucrainei a determinat țări precum China, Egipt, Turcia și Indonezia, care depind mult de importurile de cereale din Ucraina, să se reorienteze pentru a găsi rute alternative de aprovizionare, altfel riscând să rămână fără alimente, au avertizat agențiile care se ocupă cu ajutoarele umanitare.

Chiar și după ce Rusia a anunțat că își va reduce operațiunile militare din Ucraina, în special în zona Kievului și a Cernihivului, pentru a-și concentra atacurile asupra estului țării, blocada prelungită a porturilor din sud continuă să fie o problemă majoră pentru Ucraina.

Exporturile de cereale sunt o piatră de temelie a economiei Ucrainei, însumând 12,2 miliarde de dolari în 2021, și reprezintă aproape o cincime din toate exporturile țării, potrivit datelor oficiale.

„Sute de milioane de oameni din întreaga lume nu vor avea hrană decât dacă blocada Rusiei asupra porturilor ucrainene va fi ridicată în viitorul apropiat”, a declarat Ministerul Agriculturii din Ucraina. Foto: Profimedia Images

Ucraina a spus că luna trecută exporturile de cereale au scăzut la o zecime din cifra din martie 2021 din cauza închiderii porturilor și acest lucru afectează multe țări din toată lumea.

„Sute de milioane de oameni din întreaga lume nu vor avea hrană decât dacă blocada Rusiei asupra porturilor ucrainene va fi ridicată în viitorul apropiat”, a declarat ministerul Agriculturii într-un comunicat de 1 aprilie.

Citește și: „Dacă credeți că e iadul pe Pământ acum, pregătiți-vă”, avertizează șeful Programului Alimentar Mondial

Sectorul agricol ucrainean distrus de tancurile, obuzele și rachetele rusești

Fermierii ucraineni, care au obținut o recoltă de cereale foarte bună anul trecut, spun că producția de grâu ar putea fi redusă la jumătate, în cel mai bun caz. Trupele ruse au țintit în mod repetat instalațiile de depozitare a cerealelor din estul Ucrainei, potrivit declarației unui oficial american.

Kievul și Moscova s-au acuzat reciproc că au pus mine în Marea Neagră, un alt pericol pentru transportul comercial.

Războiul a dat peste cap sectorul agricol al țării și „a distrus drumurile, căile ferate și gările Ucrainei care facilitează transportul terestru”, a declarat un oficial american pentru Reuters. „Pe măsură ce războiul lui Putin continuă, tot mai multe terenuri arabile din Ucraina sunt distruse de tancuri, obuze și mine antipersonale rusești”, ceea ce poate să prelungească criza alimentară mult timp de acum încolo.

Ucraina și Rusia sunt mari exportatori de grâu; împreună, cele două țări reprezintă o treime din exporturile mondiale și aproape toate trec prin Marea Neagră.

Din cauza diferenței de 10 centimetri a ecartamentului șinelor folosite în rețeaua feroviară europeană și cea de tip rusesc folosită și în Ucraina, personalul feroviar trebuie să ridice vagoanele cu un cric și să schimbe manual șasiul pentru a se potrivi pe șinele poloneze, a explicat Tîkaciov.

Altfel, aceștia ar putea încărca cerealele din vagoanele ucrainene în vagoane poloneze – un proces care poate dura până la jumătate de oră pentru fiecare vagon în parte.

„Pe măsură ce războiul lui Putin continuă, tot mai multe terenuri arabile din Ucraina sunt distruse de tancuri, obuze și mine antipersonale rusești”, ceea ce poate să prelungească criza alimentară mult timp de acum încolo. Foto: Profimedia Images

Tone de grâu pentru export zac în depozitele din Ucraina. Kievul caută rute alternative

Tîkaciov a spus că în acest moment doar 500 de vagoane trec zilnic granița Ucrianei cu Polonia și că statul încearcă să mărească numărul la 1.100. Pentru aceasta, marfarele ucrainene vor trebui să iasă din țară și prin alte puncte de trecere, cum ar fi cele cu România, Ungaria și Slovacia.

Una dintre companiile serios afectate de transporturile blocate este Astarta Holding NV care spune că ar trebui să livreze 25.000 de tone de porumb în aprilie spre clienții europeni, dar că nu a primit încă acceptul autorităților feroviare.

Astarta spune că 150.000 de tone de cereale, în special porumb, zac în silozuri care în această perioadă a anului ar trebui să fie aproape goale.

În luna martie, datele oficiale emise de guvernul ucrainean au arătat că au fost exportate 1,4 milioane de tone de porumb și grâu, un sfert din cantitatea exportată în luna februarie și mult mai puțin decât cele 3 milioane de tone exportate în martie 2021.

În datele oficiale au fost, însă, incluse cerealele ce au fost încărcate în vasele blocate în porturile ucrainene, potrivit ministrului agriculturii, Taras Visoțki. Acesta a mai spus că doar 300.000 de tone de produse agricole au fost transportate cu trenul luna trecută.

Înainte de izbucnirea războiului, guvernul ucrainean prevedea că 65 de milioane de tone de cereale vor fi exportate în acest sezon, începând cu luna iulie a anului trecut. Acum, analiștii spun că Ucraina va putea să exporte doar 1 milion de tone în următoarele trei luni din cauza problemelor logistice.

Visoțki speră ca Ucraina să poată să exporte 1,5 milioane de tone de grâne cu trenul, un volum de trei ori mai mic decât cel care ar fi putut în mod normal să fie transportat pe apă.

Rolul României în deblocarea exporturilor de grâne din Ucraina

Kievul este în discuții cu România privind transportul mărfurilor sale agricole prin portul Constanța, potrivit comunicatului din 30 martie al Ministerului Agriculturii din Ucraina. Înțelegerea ar presupune transportul cerealelor cu trenurile de marfă către porturile de la Dunăre și apoi încărcarea lor în barje cu destinația Constanța, au spus oficiali din industrie.

Odată ajunse în portul românesc de la Marea Neagră, cerealele vor trebui transferate pe vase de mare gabarit pentru a fi transportate în toată lumea. Întreg procesul este unul foarte complex și costisitor.

Portul Constanța, poarta principală a exporturilor de cereale din Uniunea Europeană, ar putea fi soluția deblocării exporturilor de cereale ale Ucrainei. Foto: Profimedia Images

Potrivit unei firme de consultață din Ucraina, costul transferului cerealelor ucrainene până în portul Constanța ar urma să coste între 120 și 150 de euro pe tonă. Înainte de război, comercianții plăteau între 20 și 40 de dolari pe tonă pentru a transporta marfa în porturile ucrainene de la Marea Neagră.

Orice speranță de a redeschide porturile a fost spulberată weekendul trecut. Duminică, rachetele rusești au lovit portul din Nikolaev și au lovit instalațiile petroliere din apropiere de Odesa, potrivit oficialilor locali.

Ministerul Apărării din Rusia a spus că rachetele sale au distrus o rafinărie petrolieră și trei depozite de combustibili de lângă Odesa, care ar fost folosite pentru a aproviziona trupele ucrainene care apără orașul Nikolaev.

„Riscurile pentru economie sunt uriașe”, dacă nu se găsește o soluție

Guvernul ucrainean a spus că este îngrijorat de situația proviziilor alimentare, cu toate că ar avea destul rezerve pentru următorii trei ani. Luna trecută, Ucraina a oprit exporturile de secară, ovăz, mei, hrișcă, sare zahăr, carne și animale. Guvernul a spus că va permite totuși exporturile de porumb și ulei de floarea soarelui.

Un manager de la una dintre principalele comapanii străine de exporturi de mărfuri care operează în Ucraina a spus că, chiar dacă țara ar reuși să își mărească capacitatea de exporturi agricole de la 700.000 de tone pe lună la 1 milion prin România, ar fi doar „o picătură de apă într-un ocean”.

„S-ar putea să ajungem la 10-15% din capacitatea efectivă necesară”, a spus managerul. „Cred că riscurile pentru economie sunt uriașe”.

Editor : Raul Nețoiu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Rușii nu le mai livrează gaze austriecilor. De când intră în vigoare măsura

Ce cred rușii despre Donald Trump și Elon Musk. Cum sunt prezentate numirile pentru noua administrație SUA la televiziunea rusă

Sute de protestatari au luat cu asalt clădirea Parlamentului în regiunea separatistă prorusă Abhazia din Georgia

România are numai avantaje în piața de energie electrică, dar nu profită de ele: „Este o ruptură între stat și firme”

Partenerii noștri