Live

Directoarea Organizaţiei Mondiale a Comerţului avertizează: Există riscul intrării în recesiune a unor mari economii

Data publicării:
Directorul general al OMC, Ngozi Okonjo-Iweala. Foto: Profimedia

Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), Ngozi Okonjo-Iweala, a avertizat miercuri că mai multe economii importante se confruntă cu un risc real de a aluneca în recesiune, ca urmare a războiului din Ucraina, a creşterii preţurilor la alimente şi carburanţi, adăugând că inflaţia accelerată afectează perspectivele globale, transmite Reuters.

Este posibil să nu se întâmple peste tot, dar mai multe ţări importante riscă să alunece în recesiune. Desigur, impactul poate fi destul de semnificativ pentru pieţele emergente şi ţările sărace, care au nevoie de cererea externă venită din partea ţărilor dezvoltate pentru a-şi reveni, a spus Ngozi Okonjo-Iweala cu ocazia reuniuni liderilor G20 de la Bali, Indonezia.

Agerpres amintește că luna trecută, OMC a prognozat că schimburile comerciale mondiale vor creşte cu doar 1% în 2023, o încetinire semnificativă faţă de avansul de 3,5% prognozat pentru acest an.

Sunt atât de multe incertitudini şi majoritatea riscurilor sunt orientate în jos, precum consecinţele războiului din Ucraina şi efectele inflaţiei, a adăugat directorul general al OMC.

Cea de-a doua zi a discuţiilor dintre liderii G20 a fost perturbată de o reuniune de urgenţă organizată pentru a discuta informaţiile referitoare la o rachetă care a aterizat pe teritoriul Poloniei, ceea ce creşte incertitudinea cu privire la consecinţele economice ale războiului din Ucraina.

Okonjo-Iweala a precizat că a făcut un apel către liderii G20 să elimine restricţiile cu privire la exporturile de alimente, restricţii care s-au înmulţit şi afectează ţările sărace prin majorarea preţurilor la alimente.

Una dintre evoluţiile pozitive menţionate de Okonjo-Iweala este întâlnirea dintre preşedintele SUA, Joe Biden şi liderul chinez, Xi Jinping, cu ocazia summitului G20. "Este întotdeauna bine când primele două economii ale lumii discută între ele. Cu siguranţă, când vine vorba de comerţ, este foarte bine", a spus directorul OMC.

Okonjo-Iweala s-a declarat foarte încrezătoarecă vor putea fi făcute progrese în reformarea sistemului de soluţionare a disputelor în cadrul OMC, reforme care au fost paralizate după ce în 2019 administraţia Trump a blocat numirea unor judecători pentru corpul de apel care arbitrează disputele comerciale globale.

La o reuniune care a avut loc în luna septembrie, miniştrii Comerţului din grupul celor şapte state puternic industrializate (G7) au convenit să lucreze spre punerea la punct a unui sistem funcţional de soluţionare a disputelor în cadrul OMC, până în 2024. 

Editor : M.D.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Oficiali americani contrazic Ucraina privind atacul cu „rachetă intercontinentală”. Ce spun aceștia

Băsescu, despre un război nuclear: Putin nu-mi dă impresia că a plecat din lumea asta / Cine crede că Rusia va ceda teritoriu se înșală

Încă o regiune din Rusia cumpără adăposturi pentru principalele orașe, după ce Ucraina a început să lanseze rachete ATACMS

Ce spune Kremlinul despre acuzațiile că Rusia ar avea legătură cu tăierea cablurilor submarine din Marea Baltică

Partenerii noștri