Video Dăianu: Nu avem venituri suficiente, cheltuim aiurea, nu alegem cum trebuie investițiile. E necesară o corecție, chiar dacă e dureroasă
Atingerea țintei de deficit de 4,4% din PIB în acest an este imposibilă. Este avertismentul Consiliului Fiscal. Ar fi bine ca programul de corecție anunțat de Guvern să înceapă cât mai repede și să permită ca deficitul bugetar să fie în jur de, chiar sub 5,5% din PIB, iar diminuarea să continue și în 2024.
Guvernul nu exclude creșterea taxelor pentru reducerea deficitului bugetar
Dăianu avertizează Guvernul: Sper să nu ajungem să plătim taxa prin inflație
Boloș se scuză pentru deficitul bugetar prin cheltuielile cu investițiile. Dăianu: „E o nerozie”
Mugur Isărescu: Avem o problemă fiscală majoră
Amenințări cu demisia în Guvern
Surse: Programul „Masă caldă” în școli s-ar putea amâna
FMI a prezentat Guvernului concluziile despre economia României și măsurile fiscale
Dăianu spune că sistemul fiscal "e ciuruit"
Daniel Dăianu, președintele Consiliului Fiscal, a explicat la Digi24 că sunt necesare măsuri ferme, clare, care să nu fie temporare. Dacă ar fi adoptate în septembrie, măsurile ar trebui să aibă putere de a diminua deficitul și în 2024, a spus el.
"Este un mers îngrijorător al execuției bugetare. Trebuie să fie adoptate măsuri ferme, clare, care să nu fie temporare.
Ar fi dramatic să ajungem la o corecție dezordonată provocată de piețe care nu se mai finanțează. O corecție trebuie să fie susținută și de UE - cum a fost în 2009 – 2011 - avem nevoie de această corecție, trebuie să se facă și pe cheltuieli, și pe venituri.
Vorbind de cheltuieli, ne aflăm într-o situație paradoxală, avem risipă pe cheltuieli, dar avem și deficit de personal în anumite domenii, așa cum sunt cei care lucrează în combaterea drogurilor.
Nu avem venituri suficiente, veniturile le cheltuim adesea aiurea deși e evident că prioritățile sunt vizibile, nu alegem cum se cuvine investițiile. Oamenii își pierd încrederea în stat și așa ceva trebuie să devină obiectivul strategic al României.
Acest pachet de măsuri trebuie să fie ferm, clar, în ciuda unei vehemente opoziții, care e firească. Dar nu avem cale de întors. România trăiește peste putință în prezent.
Ca să ajungem la deficit de 3% în 3 ani, această corecție de anvergură e echivalentă cu o parte din ce se produce în România care se transferă străinătății, iar acest transfer ar trebui să aibă loc în fiecare an. E o operațiune dureroasă, pusă în oglindă cu ce se întâmplă în viață oamenilor. Măsurile de poliție economică nu se pot lua prin referendum, asta e o constatare validată de istorie. Nu există o corecție a deficitului de anvergură necesară așa cum e acum care să nu fie dureroasă", a spus Dăianu.
Editor : G.M.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News