Live

Christine Lagarde: Europa se confruntă cu riscul unei dezordini a a pieței financiare

Data publicării:
Preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde. Foto: Profimedia Images

Riscul unei corecţii bruşte a pieţei financiare şi a celei imobiliare din Europa este ridicat, a avertizat luni preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, transmite Reuters.

"Riscurile la adresa stabilităţii financiare au crescut în mod perceptibil de la începutul acestui an", a afirmat Christine Lagarde, în calitatea sa de preşedinte al Comitetului European pentru Risc Sistemic (CERS), al cărui scop îl reprezintă monitorizarea sistemului financiar al Uniunii Europene, precum şi prevenirea şi reducerea riscurilor sistemice.

"Deşi corecţia preţurilor activelor a fost ordonată până acum, riscul unei scăderi abrupte suplimentare a acestor preţuri rămâne sever", a avertizat oficialul, citată de Agerpres.

Separat, Lagarde a reafirmat în Parlamentul European planurile de majorare a dobânzii de două ori în această vară, în contextul creşterii costurilor de împrumut ale unor state din zona euro.

"Aceste decizii sprijină angajamentele precedente de a ajusta toate instrumentele noastre în cadrul mandatului nostru, încorporând flexibilitate, pentru a ne asigura că inflaţia se va stabiliza la ţinta noastră pe termen mediu, de 2%", a declarat şeful BCE.

Citește și: Un oficial BCE avertizează: Creșterea economică în Zona Euro s-a oprit, înăsprirea politicii monetare acum ar fi o imprudență

Declaraţia vine după ce luna aceasta Lagarde a dat asigurări că Banca Centrală Europeană va ajuta actualele sale instrumente sau va implementa altele noi dacă va fi necesar, pentru a evita fragmentarea pe pieţele de obligaţiuni guvernamentale din zona euro, în condiţiile în care începe înăsprirea politicii monetare.

Costurile de împrumut au avut evoluţii diferite în ultimele săptămâni, au sporit diferenţele între Germania şi statele puternic îndatorate din sudul Europei, cum ar fi Italia, pieţele analizând efectele retragerii de către BCE a măsurilor de stimulare.

"Dacă va fi necesar, aşa cum am demonstrat semnificativ în trecut, vom implementa fie actualele instrumente, fie altele noi, care vor fi făcute disponibile. Dar ne-am angajat la o transmitere adecvată a politicii noastre monetare şi, ca rezultat, fragmentarea va fi evitată", a declarat Lagarde.

Banca Centrală Europeană a anunţat în 9 iunie că va încheia la 1 iulie achiziţiile de active în cadrul programului APP (asset purchase programme), introdus în 2014, pentru stimularea zonei euro şi evitarea unei potenţiale deflaţii. Acest program a ajutat la menţinerea costurilor scăzute de împrumut în statele puternic îndatorate din zona euro.

De asemenea, BCE a informat că va majora ratele dobânzilor cu 25 de puncte de bază în iulie. Ar fi prima majorare din ultimii 11 ani. La şedinţa din 9 iunie, Consiliul guvernatorilor BCE a decis că rata dobânzii la operaţiunile principale de refinanţare şi ratele dobânzilor la facilitatea de creditare marginală şi la facilitatea de depozit vor rămâne nemodificate la nivelurile de 0,00%, 0,25% şi, respectiv, minus 0,50%.

Citește și: Inflaţia în zona euro a ajuns la un maxim istoric în luna mai 2022, de patru ori mai mare faţă de obiectivul ţintă al BCE

Editor : Marco Badea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

UE ar putea renunța la o parte dintre sancțiunile impuse Siriei. Ce condiții trebuie să îndeplinească noua putere de la Damasc

Oficialii europeni discută despre restricționarea circulației diplomaților ruși în UE

Uniunea Europeană își va redeschide delegația diplomatică din Siria. Declarațiile șefei Comisiei Europene

Giorgia Meloni le cere europenilor să fie prieteni cu Donald Trump: „Este esențial să menținem o abordare pragmatică”

Partenerii noștri