Live

Galerie Foto China mai primește o lovitură neașteptată din partea Evergrande, iar asta îi va accelera prăbușirea economică

Data actualizării: Data publicării:
Cele 39 de clădiri fac parte din proiectul Ocean Flower Island al Evergrande din Hainan, în care compania a investit aproape 13 miliarde de dolari în ultimii șase ani. Foto: Profimedia Images

Gigantul imobiliar din China, Evergrande, nu a reușit să finalizeze și să prezinte planul preliminar de restructurare a datoriilor pe care îl promisese până pe 31 iulie, ceea ce duce la îngrijorări suplimentare cu privire la viitorul celui mai îndatorat dezvoltator din lume și la efectele asupra economiei și pieței imobiliare, aflate într-un puternic declin, scrie CNN.

Eșecul companiei imobiliare de a-și respecta termenul pe care chiar ea l-a stabilit vine într-un moment în care întregul sector imobiliar al Chinei se confruntă cu un boicot ipotecar în creștere și cu o scădere abruptă a vânzărilor de locuințe.

Potrivit unui document prezentat vineri, în locul planului, Evergrande a oferit câteva detalii despre „principiile preliminare de restructurare” pentru datoria sa uriașă și a declarat că își propune să anunțe „un plan specific de restructurare offshore în 2022”.

În document, Evergrande a transmis că a făcut „un progres semnificativ” în procesul său de restructurare, dar a adăugat că lucrează în continuare cu creditorii și consilierii. „Având în vedere dimensiunea și complexitatea grupului și dinamica în care se află Grupul, procesul de due diligence pentru planul de business este în desfășurare”, a precizat compania, care a dat și un termen: viitorul apropiat. 

Lipsa unei propuneri concrete accentuează incertitudinile legate de restructurarea Evergrande cu privire la datoriile sale uriașe și operațiunile comerciale extinse într-un moment delicat pentru sectorul imobiliar și economia Chinei.

Comapnia Evergrande are aproximativ 200.000 de angajați, a încasat peste 110  miliarde de dolari din vânzări în 2020 și deține peste 1.300 de ansambluri rezidențiale în peste 280 de orașe. Multe dintre proiectele sale imobiliare au fost amânate de anul trecut din cauza problemelor de lichiditate ale companiei.

Pe piața imobiliară, sunt îngrijorări de mai mult timp că un colaps al Evergrande ar putea declanșa riscuri uriașe pentru sectorul din China în condițiile în care imobiliarele și industriile conexe reprezintă până la 30% din PIB. Cumpărătorii de locuințe disperați din zeci de orașe refuză să plătească creditele ipotecare pentru proiectele nefinalizate, potrivit relatărilor din presa de stat și a economiștilor din băncile internaționale.

În China, firmele de imobiliare pot vinde case înainte de a le finaliza iar clienții trebuie să înceapă rambursarea creditelor înainte să intre în posesia noilor proprietăți. Aceste fonduri sunt folosite pentru a finanța construcția de către dezvoltatori.

Boicotul plăților vine în contextul în care un număr în creștere de proiecte a fost întârziat sau oprit de o criză a numerarului ce a dus anul trecut la incapacitatea de plată a datoriilor a unor dezvoltatori uriași precum Evergrande iar alte câteva companii au căutat protecția creditorilor. Prețurile la case sunt în scădere, ceea ce înseamnă că cumpărătorii s-ar putea să fie blocați cu proprietăți ce valorează acum mai puțin decât atunci când le-au achiziționat.

Analiștii se tem că o încetare a plăților printre cumpărătorii de case ar putea duce la mai multe situații de incapacitate de plată printre dezvoltatori, punând și mai multă presiune pe băncile chineze într-o vreme în care a doua cea mai mare economie globală se chinuie să se redreseze dintr-o încetinire economică acută legată de Covid.

Cel puțin șapte mari creditori, inclusiv Banca Industrială și Comercială a Chinei, Banca de Construcții a Chinei și Banca Agricolă a Chinei au transmis joi că ele consideră că riscurile pot fi gestionate, adăugând că monitorizează situația îndeaproape. Bloomberg a notat că autoritățile chineze au ținut discuții de urgență cu bănci.

Potrivit mai multor relatări din presa de stat și datelor adunate de firma de cercetare China Real Estate Information Corporation din Shanghai, cumpărători din 18 provincii și 47 de orașe au încetat să mai facă plăți de la sfârșitul lunii iunie.

Experții spun că problemele s-au acumulat de ceva vreme și că ar putea duce la neliniște financiară și socială.

Problemele din sectorul imobiliar chinez au început în 2020, când Beijingul a început să interzică creditele obținute ușor de către companiile imobiliare, ceea ce a dus la o criză financiară pentru marii dezvoltatori.

Un dezvoltator imobiliar, disperat de încetinirea vânzărilor, a decis chiar să vină cu o nouă promoţie pentru atragerea cumpărătorilor, oferindu-se să accepte ca avans pentru locuințe grâu sau usturoi.

 

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cel mai mare mister din istoria aviației. Autoritățile din Malaezia reiau căutările zborului MH370, dispărut acum mai bine de 10 ani

Apocalipsa economică a Europei. Secretul murdar din spatele eșecului Uniunii Europene de a ține pasul cu SUA și China (Politico)

Ce este „arma magică” a lui Xi Jinping de care Occidentul se teme la fel de mult ca de arsenalul militar al Chinei

China va avea peste 1000 de focoase nucleare până în 2030. Ce date mai relevă un raport al Pentagonului despre armata Beijingului

Partenerii noștri