Bursele scad după atacul masiv al rușilor în Ucraina
Valorile acțiunilor la nivel global au scăzut luni după o serie de explozii în capitala Ucrainei iar o îngrijorare reactivată privind prognoza economică i-a făcut pe investitori să aleagă dolarul și obligațiunile ca active sigure, transmite Reuters.
Orice noțiune că Rezerva Federală americană va lua o poziție mai atenuată față de politica monetară a fost ștearsă vineri de datele privind șomajul în scădere din septembrie, semnalând că piața muncii nu suferă din cauza inflației ridicate.
Dolarul s-a menținut ferm față de o serie de valute, în vreme ce s-a mărit numărul măsurilor luate de investitori neliniștiți în piață.
Loviturile cu rachete rusești în timpul orei de vârf de luni din Ucraina au ucis cel puțin cinci oameni în capitala Kiev, într-o aparentă răzbunare după ce Vladimir Putin a declarat că explozia de la podul care leagă Crimeea de Rusia este un atac terorist.
„M-am întrebat dacă piețele se uită către situația din Ucraina și se gândesc că asta ne duce către un sfârșit – care a fost prima reacție la progresele obținute de armata ucraineană în vară. Acea reacție nu mai are loc și este clar văzută doar o creștere a tensiunii și nu sfârșitul a ceva anume”, a declarat șeful strategiei valutare de la Societe Generale, Kit Juckes.
„Avem tensiuni geopolitice și suntem încă pe drumul către o politică monetară înăsprită în State iar îngrijorarea este că până când termină ei cu înăsprirea, vor fi înăsprit prea mult și lăsat economia să pară cam vulnerabilă?”, a adăugat acesta.
Indicele MSCI All-World a scăzut cu 0,5% în tranzacțiile de la începutul zilei din Europa, o tendință care se menține timp de 4 zile la rând. Indexul pan-european STOXX 600 a scăzut de asemenea cu 0,5% la cel mai mic nivel dintr-o săptămână, în vreme ce DAX din Germania a pierdut 0,1% iar FTSE 100 a coborât cu 0,7%, fiind unul dintre cei mai puțin performanți indici.
S&P 500 futures a scăzut cu 0,5% în vreme ce Nasdaq a pierdut 0,6%.
Wall Street a scăzut vineri după ce un raport optimist privind salarizarea a cimentat așteptările pentru o altă creștere mare a dobânzilor.
Contractele futures presupun șanse de peste 80% ca dobânzile să crească cu 75 de puncte de bază luna viitoare, în vreme ce Banca Central Europeană este așteptată să facă același lucru iar Banca Angliei să le mărească cu cel puțin 100 de puncte de bază.
Editor : A.C.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News