Live

Dezastrele naturale au provocat pagube uriașe în 2023. Asigurările au acoperit mai puțin de jumătate din pierderi

Data publicării:
Cutremurele din Turcia şi Siria au fost cele mai distrugătoare evenimente din 2023. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Profimedia Images

Cutremurele din Turcia şi Siria, furtunile din SUA şi alte dezastre naturale au provocat anul trecut pierderi globale de 250 de miliarde de dolari. Mai puţin de jumătate din aceste pierderi au fost acoperite de asiguratori, potrivit datelor publicate marţi de grupul german de reasigurări Munich Re, transmite Bloomberg, preluat de Agerpres.

Pierderile totale provocate de catastrofele naturale sunt similare cu cele din anul 2022 dar peste media din ultimii 10 şi 30 de ani, din cauza cutremurelor din Turcia şi Siria. America de Nord a suferit o mare parte din pierderi, chiar dacă SUA au avut un sezon de uragane mai puţin sever decât în 2022, iar multe din cele asigurate au provenit de pe urma furtunilor regionale.

Ernst Rauch, principalul cercetător pe climă de la Munich Re, spune că acum asiguratorii trebuie să regândească modul cum clasifică furtunile.

„Obişnuiam să ne referim la furtunile secundare drept pericole secundare pentru că provocau doar pagube mici şi medii. Însă pe măsură ce numărul furtunilor creşte, trebuie să ne gândim la o nouă clasificare", a spus Ernst Rauch.

Pe ansamblu, pierderile suportate de asiguratori de pe urma catastrofelor naturale au scăzut anul trecut până la 95 de miliarde de dolari, de la 125 de miliarde de dolari în 2022. Dar în pofida scăderii, cifra pentru anul 2023 este peste media din ultimii zece ani (90 de miliarde de dolari) şi cu mult peste media din ultimii 30 de ani (57 de miliarde de dolari).

Cutremurele din Turcia şi Siria au fost cele mai distrugătoare evenimente din 2023, provocând 58.000 de decese, pierderi totale de 50 de miliarde de dolari şi pierderi de 5,5 miliarde de dolari acoperite de asiguratori.

Tot în 2023, pierderile asigurate de pe urma furtunilor severe, caracterizate prin ploi torenţiale, vânt puternic, grindină şi inundaţii, au atins 50 de miliarde de dolari în SUA şi opt miliarde de dolari în Europa, ambele cifre fiind valori record, potrivit Munich Re.

În Europa, grindina cu un diametru de până la 19 centimetri a provocat pierderi de miliarde de dolari în nordul Italiei şi în alte regiuni în lunile iulie şi august. În SUA, o parte din cele mai mari pierderi provocate de furtuni au fost în zona Midwest în luna martie şi în Texas în luna iunie. Munich Re precizează că pagubele provocate de urgane au fost limitate anul trecut.

Oamenii de ştiinţă au avertizat că încălzirea globală va provoca şi mai multe pagube în următoarele decenii. Efectul este că, în unele cazuri asiguratorii au majorat tarifele pe care le percep ca urmare a creşterii probabilităţii unor dezastre naturale, iar în unele locuri chiar au încetat să mai ofere acoperire împotriva dezastrelor naturale.

Editor : M.I.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„Trăim a șasea mare extincție”. Avertismentul celebrei experte în cimpanzei, Jane Goodall: Viitorul este aproape sortit dezastrului

„Efectele climei smulg bucăţi din fiecare economie și distrug vieţi”. Avertisment dur la COP29, înainte de reuniunea liderilor G20

Escroci costumați în urși au distrus mai multe mașini de lux ca să încaseze banii din asigurări. Un biolog i-a dat de gol

Porturile au fost închise Filipine după ce al patrulea taifun a lovit în mai puțin de o lună

Partenerii noștri