Live

S-ar putea închide din nou restaurantele din București? Controverse din cauza numărului de locuitori ai Capitalei

Data actualizării: Data publicării:
Restaurant în spațiu închis. Foto: Getty Images

Comitetele pentru Situații de Urgență din fiecare județ pot decide dacă închid sau nu, din nou, barurile și cafenelele, a spus premierul Ludovic Orban, care a avut joi dimineață o întâlnire cu reprezentanții industriei HORECA.

„Văd priviri nu foarte drăgăstoase de la dumneavoastră, dar să știți că nu am inventat eu Covidul. S-a născut în alte țări”, le-a spus Ludovic Orban, glumind, reprezentanților HoReCa.

Șeful Guvernului spune că se ia în calcul varianta unor măsuri diferențiate în cele 6 sectoare ale Capitalei, în funcţie de numărul de cazuri de infectări cu noul coronavirus. 

Problema este că nimeni, acum, nu știe care e populația Bucureștiului. Datele de la Statistică sunt vechi de câțiva ani. 

Pe de altă parte, potrivit ultimului raport al INSP, din 27 septembrie, realizat pentru 14 zile, în București se înregistra o rată de incidență cumulată de 1,6 cazuri la mia de locuitori. O decizie a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, din 27 august, prevede anumite restricții atunci când incidența cumulată a cazurilor din ultimele 14 zile este egală sau mai mare cu 1,5 cazuri la mia de locuitori.

Câți locuitori are Bucureștiul?

„N-am trecut de 1,5, nu se raportează la date ale INS, care sunt de acum mai mulţi ani, ci ne raportăm la datele care sunt la Evidenţa Populaţiei. Şi în realitate, ca să vă spun drept, populaţia Bucureştiului e mai mare, nu este nici măcar de 2.200.000”, a declarat joi Ludovic Orban, precizând că în aceste condiții, rata reală de incidență în București ar fi în jur de 1,32.

Ulterior, rata de 1,32 a fost confirmată la Digi24 și de ministrul sănătății, Nelu Tătaru.

Pe de altă parte, Ludovic Orban a recunoscut că există „o anumită îngrijorare” în legătură cu restaurantele.

„Deciziile se iau la nivel județean sau în cazul Bucureștiului, la nivel municipal. E în discuție și să facem o evaluare, să facem o diferențiere pe sectoare”, a spus premierul. El a precizat că atunci când se face o asemenea analiză nu se iau în calcul focarele din spitale sau cămine.

„Acuma, trebuie să vă spun că în anchetele epidemiologice, pe baza datelor care mi-au fost puse la dispoziţie de Ministerul Sănătăţii, nu neapărat mersul la restaurant în condiţii normale este cel care duce la mărirea riscului de transmitere, cât evenimentele, nunţi, botezuri, pentru că aici realitatea este că nu se respectă regulile”, a spus Orban, joi, la Conferinţa Naţională a Industriei Ospitalităţii. El a reluat afirmaţiile şi în declaraţiile de presă făcute ulterior.

Ce spun reprezentanții HoReCa. Încă așteaptă ajutorul financiar promis de Guvern

„Cred că este o decizie rezonabilă să iei în considerare numărul real de locuitori în București și în mod evident nu avem 1,8 milioane. Să se ia în considerare o cifră reală și să se ia această decizie atunci când va fi cazul, adică atunci când se va depăși 1,5 la numărul real de locuitori. Acei operatori care vor fi nevoiți să închidă din nou sunt într-o dificultate majoră, pentru că nu mai pot rezista”, a declarat Dragoș Petrescu, președinte Coaliția pentru Dezvoltarea României.

Antreprenorii din industria ospitalității încă așteaptă granturile promise de Guvern. Ei spun că multe restaurante vor pune lacătul pe ușă fără acest ajutor din fonduri europene. Oficialii susțin însă că săptămâna viitoare programul va deveni operațional.

„Ele au venit pe hârtie. Din punct de vedere real, urmează să vină. Este momentul în care se semnează acordul între Ministerul Fondurilor Europene și Ministerul Economiei. Există cazuri de restaurante care s-au închis și vor mai fi altele care se vor închide. Astăzi estimăm că mai bine de 30% din industrie nu mai poate redeschide din cauza lipsei fluxurilor financiare”, a precizat Daniel Mischie - președinte HORA.

„Acest ajutor promis de mai bine de două luni, 1 miliard de euro destinat industriilor afectate, inclusiv HoReCa, nu a venit încă din cauza unor elemente birocratice. Azi i-am solicitat premierului să se implice personal și sperăm ca săptămâna viitoare să avem acest program operațional”, a confirmat Dragoș Petrescu.

„Dacă lucrurile merg bine, la sfârșitul săptămânii viitoare vor fi primii bani livrați”, a anunțat Liviu Rogojinaru, secretar de stat în Ministerul Economiei.

 

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ploi și lapoviță, în aproape toată țara. Meteorologii anunță și temperaturi de până la -15°

Piaţa Matache rămâne deschisă iar hala de legume şi fructe este intactă. Comercianții afectați de incendiu au fost mutați

Incendiu puternic la Piața Matache din București. A fost emis și un mesaj RO-Alert

Nouă polițiști de la Secția 16, condamnați după ce au torturat doi tineri. Nouă ani de închisoare pentru un fost lider de sindicat

Partenerii noștri