Românii se tem să bea apă de la robinet. Activist de mediu: „Siguranța alimentară înseamnă în primul rând să evităm plasticul”
Românii nu au încredere să bea apa de la robinet, așa că aproape 60% dintre ei consumă apă îmbuteliată, potrivit unui studiu recent. O parte dintre cei care nu vor să cumpere sticle cu apă de la magazine aleg să filtreze sau să fiarbă apa de la chiuvetă.
DIGI Spania îi ajută pe cei afectați de inundațiile catastrofale
O conductă principală de apă din Târgu Jiu a fost avariată
Oamenii din Gaza au stat la cozi uriașe pentru apă la o clădire ONU
Comuna în care oamenii au apă doar o dată la trei zile. Situația se repetă în fiecare an
Fenomen spectaculos la Techirghiol, unde apa lacului a devenit roz
Apa poate fi periculoasă pentru organism dacă stă prea mult la soare
Lista alimentelor recomandate pe timp de caniculă
Apă cu porția în plin val de caniculă, în mai multe localități din Dolj
Lacul-fantomă din Gorj
1 din 2 români cred că apa de la chiuvetă nu este complet potabilă, iar consumul acesteia poate dăuna sănătăţii, potrivit unui studiu recent. Un sondaj făcut la întâmplare, pe stradă, pare să-i confirme concluziile.
- Nu beau apă de la robinet, spune o femeie întrebată despre aceasta.
- De ce?
- Mi-e frică. O folosesc la mâncare, dar m-am obișnuit cu apa plată, îmbuteliată.
***
- Mi s-a întâmplat ca după ce se usucă apa de la robinet să rămână alb paharul, adică nu e apa curată. Se simte un miros și are un gust specific, nu știu cum să explic, motivează o tânără.
Prin urmare, nu e de mirare că aproape 60% dintre români preferă să cumpere apă îmbuteliată, plată sau carbogazoasă.
- Apă plată din comerț. Pentru că apa de la robinet este foarte murdară. Sunt cazuri rare în care beau de la robinet, dar are particule de rugină, de mizerie, spune o tânără.
- Nu aveți încredere.
- Nu!
Alții aleg să filtreze apa de la robinet și doar 30% dintre respondenţi cred că o pot bea direct de la chiuvetă fără să o filtreze, iar sănătatea să nu le fie afectată în niciun fel.
„Eu beau apa de la robinet, doar că avem un filtru instalat și apa este curațată, dar tot de la robinet vine. Era greu să cărăm apa de la magazin până acasă și așa este mult mai ușor”, explică o tânără.
***
- Dumneavoastră aveți încredere în calitatea apei de la robinet?
- Da. Este mai bună decât ceea ce cumpărăm și plătim și bani substanțiali, spune o doamnă.
- Pe ce vă bazați?
- Nu știu. Am încercat multe feluri de apă. Una are gust de fier, una are gust de nămol. Eu beau apă de la robinet, filtrată printr-o cană cu filtru de carbon și aia e.
- Deci nu o beți și nefiltrată.
- Beau și nefiltrată. Acum beau filtrată că am cană.
110 milioane de PET-uri pe an provin de la apa îmbuteliată
„Se gândesc că teoretic ce cumpărăm de la un magazin este mai bun decât ceea ce curge la robinet. Studiile care există în momentul de față contrazic acest lucru, pentru că atât timp cât apa respectivă stă într-un recipient din plastic și are diverse temperaturi, ridicate sau scăzute, cu siguranță încep particule din acel ambalaj să intre în acea apă pe care o bem noi. Siguranța alimentară pentru noi înseamnă în primul rând să evităm plasticul”, spune Andrei Coșuleanu, fondator al ONG-ului „Act for Tomorrow” .
Cât de sigură este apa de robinet depinde în continuare de localitatea în care ne aflăm. În orașele mari, regulile sunt mai stricte, iar companiile care furnizează apa supraveghează continuu calitatea acesteia prin prelevarea zilnică a zeci de probe din mai multe locuri din rețea. În comunitățile mici, există însă cazuri unde calitatea apei care curge la robinet lasă de dorit.
După recoltarea de probe din 21 de surse de apă, activiștii de mediu au descoperit că toate conțineau microplastic. Asta arată că România are în continuare o mare problemă în ceea ce privește protecția mediului și a surselor de apă și că nu știm să prevenim poluarea cu gunoaie și nici nu suntem capabili să reciclăm corespunzător, deși consumăm o cantitate enormă de plastic. Potrivit ONG-urilor de mediu, 110 milioane de PET-uri au provenit în 2019 doar de la sticlele de apă consumate de români. La aceastea se adaugă sticlele de suc sau băuturi alcoolice.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News