Live

Românii dau cei mai mulți bani pe mâncare din UE

Data actualizării: Data publicării:

Românii dau aproape un sfert din salariu pe mâncare, mult mai mult decât ceilalţi europeni. Suntem de altfel pe primul loc în Uniunea Europeană la bugetul alocat pentru hrană. Şi asta pentru că, pe de o parte salariile sunt mai mici decât în alte ţări, iar pe de altă parte mâncare este mai scumpă.

FOTO: Shutterstock

Dacă analizăm cheltuielile unei gospdării tipice, vedem că 27,8 la sută din bani se duc pe alimente. Potrivit datelor Eurostat pentru anul 2017, procentul este de peste două ori mai mare decât media europeană, care este de doar 12 la sută.

România este urmată în acest top, la o distanţă destul de mare ce-i drept, de Lituania, Estonia şi Bulgaria. În cazul acestor ţări, bugetul alocat pentru hrană nu depăşeşte 22 la sută din totalul cheltuielilor. Spre exemplu, în cazul bulgarilor, banii daţi pe alimente reprezintă 19 la sută din valoarea totală a plăţilor.

Cea mai mică pondere a cheltuielilor cu mâncarea o au gospodăriile din Irlanda, Luxemburg şi Marea Britanie. Aici, mai puţin de 10 la sută din cheltuieli se duc pe hrană. Însă, în aceste state şi nivelul veniturilor este mult mai mare decât în România şi celelalte state din estul Europei.

Sursa: Digi24

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Două misiuni UE, conduse de militari români. Cine va prelua comanda EUFOR ALTHEA în Bosnia și Herțegovina

Lituania se deconectează de la rețeaua electrică rusă și întăreşte securitatea la conexiunile europene, de teama unor sabotaje

Steve Bannon, apropiat al lui Trump: Banii lui Musk ne vor ajuta să transformăm Europa într-un rai al populiștilor

13 momente când Elon Musk s-a amestecat în politica internațională. Și România este pe listă

Partenerii noștri