Constanța rămâne fără apă caldă și căldură
Constanța rămâne fără apă caldă și căldură în prag de iarnă. Societatea Electrocentrale Constanța, aflată în insolvență, nu a putut achita gazul folosit pentru termoficare și a fost nevoită să oprească activitatea centralei CET Palas.
Municipiul Constanța rămâne din nou fără apă caldă, iar de data aceasta este vorba despre toți locatarii racordați la sistemul centralizat. Anunțul a fost făcut de reprezentanții Termoficare Constanța, societatea care distribuie agentul termic. Aceștia spun că s-a ajuns în această situație pentru că Electrocentrale Constanța nu a putut să plătească gazele naturale folosite în prepararea agentului termic și practic s-a oprit producerea acestuia.
Societatea care distribuie apă caldă spune că până când situația CET Palas va fi rezolvată în vreun fel, vor continua lucrările de modernizare a rețelei într-un ritm mai alert.
Îngrijorările constanțenilor sunt însă tot mai mari. De la 1 noiembrie ar trebui să se dea drumul la căldură, dar în aceste condiții, șansele sunt reduse.
Rămâne de văzut ce soluție va fi găsită. Electrocentrale Constanța, societate care se află în subordinea Ministerului Energiei, nu poate să plătească gazele pentru producerea apei calde și a căldurii.
Singura „veste bună” este că în următoarea perioadă vremea va fi frumoasă în Constanța, cu temperaturi de 18-20 de grade pe timpul zilei și 11-13 grade pe timpul nopții.
Căldură pe datorie, în Constanța. Societatea de termoficare face un împrumut bancar
Înotători lăsați fără bazin, după ce căldură și apa caldă au fost sistate din cauza unor datorii de sute de mii de lei
Mașini vandalizate într-o parcare din Constanța. Șoferii și-au găsit cauciucurile sparte
Repartitoarele de căldură vor fi obligatorii de la 1 ianuarie 2025
Primarul din Constanța cere controale în 5 școli, pentru a verifica vizele de flotant
Cum arată viața la bloc, într-un oraș în care oamenii se încălzesc și astăzi cu sobe pe lemne
Un tânăr de 26 de ani a fost înjunghiat mortal în parcarea unui mall din Constanţa
Apa încălzită în oală, confort de Capitală. A venit frigul, caloriferele rămân reci
Tragedie în Constanța: două tinere au murit, după ce un șofer s-a urcat beat la volan și a provocat un accident
Editor : L.P.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News