Live

Aeronavă Tarom interceptată de două Eurofighter în Germania

Data actualizării: Data publicării:
Avioane Eurofighter din dotarea Forțelor Aeriene britanice. Foto: Guliver/GettyImages

Două aeronave de luptă ar fi interceptat o cursă Tarom, Otopeni – Bruxelles, după ce aceasta a pierdut contactul cu turnul de control.

O aeronavă Tarom, înregistrată YR-BGG, care desfășura zborul RO-371 București – Bruxelles a fost interceptată la un nivel de zbor de 40.000 de picioare (aproximativ 12.000 de metri) deasupra Germaniei când comunicarea cu controlorii de zbor a fost pierdută. Două aeronave Eurofighter au fost trimise să intercepteze aeronava românească în apropiere de Frankfurt, joi, la ora 9.04.

Potrivit publicației avherald.com, care menționează incidentul, s-ar fi auzit inclusiv boom-ul sonic produs de aeronave.

La scurt timp după ce aeronavele Eurofighter s-au apropiat de Boeing, echipajul acestuia a raportat pe frecvența de urgență că a fost selectată o frecvență greșită de comunicare. Avioanele Eurofighter s-au intors la baza lor de la Neuburg Bavaria, iar cursa Tarom și-a continuat zborul.

Purtătorul de cuvânt al Tarom, Cristian Blană, a confirmat doar parțial situația spunând însă că a fost vorba de un switch (întrerupere) în comunicațiile dintre turnul de control și aeronavă. El a adăugat că nu are cunoștință ca aeronavele Eurofighter să fi decolat pentru interceptarea avionului Tarom. ”Este o știre cu potențial de senzațional”, a spus el.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

TAROM își modifică temporar politica de bagaje. Ce echipamente sportive pot fi transportate gratuit în sezonul de iarnă

VIDEO. TAROM a scos din serviciu patru aeronave A318. Două sunt tăiate în fața hangarului de la Otopeni

Tarom menține suspendarea zborurilor către Beirut până pe 2 septembrie

Conducerea TAROM explică de ce a renunțat la zborurile spre Londra: „Facem o serie de concesii”

Partenerii noștri