Adevărul despre creșterea puterii de cumpărare în România
Puterea de cumpărare a românilor a înregistrat cea mai mare creştere la nivel european în 2017, arată o analiză a unei firme de cercetare. Cu salariile majorate, oamenii au mers mai des la cumpărături, unde au pus în coş produse mult mai scumpe. În aceste condiţii, persistă decalajul între noi şi alte state europene în ceea ce priveşte bunăstarea populaţiei.
Decizie disperată printre crescători: din cauza secetei, oamenii își vând animalele pe capete
Câți bani sunt dispuși românii să cheltuie anul acesta de Crăciun
Experiment Digi24: Cât costă cartofii prăjiți serviți la restaurant
Cum se descurcă o familie de antreprenori, cu doi copii, care încasează 15.000 de lei lunar
Ce poți cumpăra din banii primiți ca alocație pentru copii
Prezidențiale Rep. Moldova. Stoianoglo: Cu România nu am realizat niciun proiect care ne-ar putea apropia de UE/ Sandu: Este o ofensă
Carnea de pasăre se scumpește la sfârșit de an. Cu ce prețuri se va vinde înainte de Crăciun
România, campioana scumpirilor în Uniunea Europeană
Cât vor costa sărbătorile de iarnă anul acesta. Carnea de porc se poate scumpi cu până la 15%. De unde putem face economii
„Oamenii cumpără pentru că trebuie să mănânce”, spune o femeie aflată la cumpărături.
- Venitul dvs a crescut în ultimele luni?
- A crescut, dar nu mare lucru să zici că ia uite ce bine o ducem.
România a înregistrat anul trecut un avans de 7,8 la sută al puterii de cumpărare şi este pe primul loc în rândul statelor europene. Totuşi, nominal, sumele cheltuite sunt printre cele mai mici din Europa – 4. 556 de euro pe cap de locuitor. Adică de trei ori mai mici faţă de media europeană, potrivit unui studiu al unei firme de cercetare. Situaţia este asemănătoare celei din Bulgaria, de exemplu.
„Nu cred că mai avem cele mai mici salarii din UE, pentru că anumite categorii de persoane au salariile mai mari, dar ca medie de țară, până la urmă, este una neplacută. Cumpărăm prea multe bunuri din import, crește cursul valutar, produsele trebuiesc plătite la prețuri mari în lei, firmele își vor recupera banii de la consumatori”, explică Adrian Bența, consultant fiscal.
„Măresc și prețurile o dată sau de două ori, vii cu un milion, iei puțin față de cum luai înainte”, spune clienta unui supermarket.
Consumatorii au fost nevoiți să dea mai mulți bani pentru aceleași produse în multe țări din Europa de Est, inclusiv la noi.
„Uitați, le iau așa, o pară pe zi pentru soț. Iau strictul necesar, nimic mai mult”, mărturisește o pensionară.
„În general, produsele de import, roșiile, peștele a crescut, foarte mult, un somon este 70 de lei, era 40, da, în urmă cu un an, foarte mult! Cartofii față de anul trecut au crescut, erau 2 lei, acum la reducere sunt 2,89 lei”, a constatat un cumpărător.
România a avut o inflație de 1,3% anul trecut, sub media europeană. Anul acesta, situaţia s-a schimbat drastic şi inflaţia a „mâncat” din veniturile românilor. În primul trimestru, rata anuală a fost de 5 la sută.
Roxana Vântu, jurnalist Digi24: Majorările de salarii sunt topite de inflaţie. Cel mai mult s-au scumpit fructele proaspete - cu 14 procente. Dintr-un kg de mere am rămas cu doar 3 mere dacă vrem să dăm aceiaşi bani ca anul trecut. La citrice avem o creştere de preţ de 11 la sută, din 4 bucăţi de grepfruit renunţăm la una.
De altfel, valoarea bunurilor de larg consum cumpărate de români a urcat cu 13 la sută în primul trimestru al acestui an, iar volumul cumpărăturilor cu 7,4 la sută.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News