Confiscarea activelor rusești nu e văzută bine de piața financiară europeană. Moneda Chinei ar putea câștiga în fața euro
Zona euro nu ar trebui să-și transforme propria monedă într-o armă a unui conflict global, deoarece asta ar putea-o submina în cele din urmă, a spus vineri guvernatorul Băncii Italiei, Fabio Panetta. Declarația vine exact în momentul în care UE se gândește să confiște activele rusești înghețate, iar yuanul chinezilor câștigă teren pe piețele internaționale, transmite Reuters.
Oficialii europeni dezbat de luni de zile subiectul confiscării activelor înghețate ale Rusiei, inclusiv rezervele băncii centrale, pentru a folosi numerarul pentru a finanța reconstrucția Ucrainei.
Dar unii sunt îngrijorați de faptul că repercusiunile mai ample ale unei astfel de mișcări, de la represalii, la pierderea încrederii în activele europene, vor depăși cu mult câștigul.
„Armarea unei monede îi reduce inevitabil atractivitatea și încurajează apariția alternativelor”, a spus guvernatorul Băncii Italiei, Fabio Panetta, într-un discurs, fără a se referi în mod direct la Rusia. „Această putere trebuie folosită cu înțelepciune, totuși, deoarece relațiile internaționale fac parte dintr-un „joc repetat””.
UE, Statele Unite, Japonia și Canada au înghețat aproximativ 300 de miliarde de dolari din activele băncii centrale rusești în 2022, când Rusia a invadat Ucraina. Dintre acestea, aproximativ 200 de miliarde de dolari sunt blocate în Europa, în principal în casa de compensare belgiană Euroclear.
Oponenții susțin că confiscarea activelor ar putea determina investitorii din alte țări să fugă, temându-se pentru siguranța propriilor investiții, slăbind în cele din urmă moneda și împingând randamentele în sus.
Panetta, fost membru al consiliului de administrație al BCE, susține că conflictul din jurul Ucrainei a dus la o creștere a rolului renminbi (moneda Chinei) în detrimentul altor valute, deoarece o mare parte din comerțul Rusiei se face acum în moneda chineză.
„Autoritățile Chinei promovează în mod explicit rolul țării lor pe scena globală și încurajează utilizarea monedei lor în alte țări, inclusiv în cele sancționate de comunitatea internațională în urma invaziei Ucrainei”, a spus Panetta.
Ca urmare, yuanul renminbi a depășit euro ca a doua cea mai folosită monedă pentru finanțarea comerțului și este a patra cea mai folosită monedă pentru plățile globale, a mai spus Panetta.
Panetta a susținut, în schimb, că Europa ar trebui să consolideze euro făcându-l mai atractiv, punând în aplicare schimbări întârziate care să-i sporească rolul de monedă de rezervă.
Aceasta include crearea unui activ sigur care este emis în cantități suficiente și previzibile și finalizarea unei uniuni bancare care ar reduce dificultatea operațiunilor bancare transfrontaliere. Un alt pas ar fi un sistem eficient de plată și infrastructură de piață în blocul european, a spus el.
Editor : M.I.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News