Live

Retailerul german de îmbrăcăminte KiK se lansează pe piaţa din România şi deschide primul magazin

Data publicării:
Foto: Shutterstock

KiK, unul dintre cei mai mari discounteri de îmbrăcăminte din Germania, cu o reţea de peste 3.500 de magazine în Europa, a deschis vineri primul său magazin din România, la Oradea, în urma unei investiţii de peste 150.000 de euro.

KiK ţinteşte extinderea pe plan local prin deschiderea de alte 10 unităţi până la finalul anului.

„Odată cu intrarea pe piaţa din România, KiK ţinteşte extinderea pe plan local prin deschiderea de alte zece unităţi până la finalul anului 2018. Compania vizează expansiunea în oraşe cu populaţie de minimum 15.000 de locuitori, dar şi în oraşe mari, cum ar fi Bucureşti”, arată un comunicat al companiei.

Următoarele deschideri anul acesta sunt planificate în Piatra Neamţ, Botoşani, Sighetu Marmaţiei şi Brăila.

KiK şi-a planificat totodată extinderea reţelei la 5.000 de magazine la nivel european, de la peste 3.500 în prezent.

„Ne bucurăm să venim la Oradea cu primul magazin KiK din România şi avem convingerea că brandul nostru va fi foarte bine primit de către români. KiK, liderul pe piaţa germană de profil, se poziţionează în sectorul de discount, dar pune accent pe calitatea produselor sale la un preţ accesibil”, a declarat directorul general al KiK România, Raluca Hartmann.

KiK este unul dintre cei mai mari discounteri de îmbrăcăminte din Germania. În prezent, KiK operează peste 3.500 de magazine în Europa, dintre care 2.600 sunt în Germania. Brandul este prezent şi în Austria, Cehia, Polonia, Ungaria, Croaţia, Olanda, Slovenia, Slovacia, Italia şi, din 2018, în România. Cu o creştere anuală de aproximativ 200 de magazine, KiK se numără printre companiile cu cea mai mare expansiune din Europa.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Submarine, rachete, artilerie. Bundestagul aprobă planuri de achiziții pentru Apărare în valoare de 21 de miliarde de euro

Mărturii cutremurătoare ale martorilor care au văzut cum s-a întâmplat atacul de la târgul de Crăciun din Magdeburg

Viktor Orban: Bruxellesul vrea să transforme Ungaria în Magdeburg. Ce spune premierul maghiar despre aderarea României la Schengen

Alertă după atacul din Magdeburg. Mai multe țări din Europa cresc numărul forțelor de ordine la târgurile de Crăciun

Partenerii noștri