Live

Peste 38.000 de firme au fost radiate în primele şapte luni din 2023 (Registrul Comerțului)

Data publicării:
FOTO: Getty Images

Un număr de 38.332 de firme au fost radiate la nivel naţional în primele şapte luni din 2023, cu 6,52% mai puţine decât în perioada similară a anului trecut, arată datele Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

Cele mai multe radieri au fost înregistrate în municipiul Bucureşti - 6.195 (minus 5,22% faţă de ianuarie - iulie 2022) şi în judeţele Cluj -1.842 (minus 1,07%), Constanţa - 1.731 (minus 5,15%) şi Timiş - 1.715 (minus 7,85%).

La polul opus, cele mai puţine radieri au fost consemnate în judeţele Ialomiţa - 231 (în scădere cu 31,45%, faţă de primele şapte luni din 2022), Covasna -277 (minus 18,77%) şi Giurgiu - 300 (minus 27,36%).

Creşterile cele mai semnificative ale numărului de radieri s-au înregistrat în judeţele Dâmboviţa (plus 20,45%), Botoşani (plus 16,90%) şi Bacău (plus 16,88%), potrivit datelor ONRC, consultate de Agerpres.

În perioada analizată, cele mai mari scăderi ale numărului de radieri au fost consemnate în judeţele Ialomiţa (minus 31,45%), Giurgiu (minus 27,36%) şi Ilfov (minus 22,43%).

Pe domenii de activitate, numărul cel mai mare de radieri a fost înregistrat în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor - 9,750 (minus 12%, raportat la ianuarie - iulie 2022), activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice - 3.345 (minus 2,22%) şi transport şi depozitare - 3.226 (plus 1,38%).

În luna iulie 2023, au fost consemnate 4.437 radieri de firme, cele mai multe în Bucureşti (830) şi în judeţele Constanţa (208), Timiş (181) şi Cluj (176).

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un oficial de top NATO le-a cerut oamenilor de afaceri să se pregătească pentru un „scenariu de război”

Imperiul de afaceri al unora dintre cei mai bogați oameni de pe planetă a ajuns într-un punct critic. Cine le va lua locul

Marea schismă a secolului XXI: Sunt angajații care lucrează de la birou mai productivi decât cei care muncesc de acasă? (The Guardian)

Poliția din Marea Britanie vrea să colaboreze cu operatorii de telefonie mobilă pentru a combate furturile de telefoane

Partenerii noștri