Live

Ministru: Multinaţionalele nu au plecat din România nici la transferul contribuţiilor

Data publicării:

Reacţiile negative din partea mediului de afaceri cu privire la Ordonanţa de Urgenţă adoptată vineri sunt similare cu cele referitoare la transferul contribuţiilor, însă nicio multinaţională nu a părăsit România, ci, dimpotrivă, investiţiile străine au crescut, a declarat, joi, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Ştefan-Radu Oprea, într-o conferinţă de presă.

Ministrul a fost întrebat cum comentează reacţiile negative ale patronatelor, care au condamnat, la unison, prevederile Ordonanţei de Urgenţă privind unele măsuri fiscal-bugetare, adoptată vineri de Executiv.

„Eu cred că, printr-un dialog susţinut cu mediul de afaceri, ceea ce noi practicăm într-un mod foarte corect aici în minister, vor reuşi să explice aceste măsuri pe care Guvernul României doreşte să le ia. Îmi aduc aminte că la fel s-au întâmplat lucrurile şi când a fost vorba despre trecerea taxelor de la angajator la angajat şi transpunerea directivei 1164 şi apoi, printr-un dialog susţinut, am reuşit să explicăm şi lucrurile au intrat în normal. Ţineţi minte că atunci toată lumea spunea: "Nu vor mai fi investiţii străine, gata! România va fi părăsită! Multinaţionalele pleacă!". Nu a fost adevărat. Anul acesta am avut o creştere a investiţiilor străine şi este cea mai mare valoare a investiţiilor străine directe după criza din 2008”, a spus Ştefan-Radu Oprea, potrivit Agerpres.

El a precizat că, în ceea ce priveşte plafonarea preţului gazelor la producător, există anumite discrepanţe, având în vedere faptul că România este o ţară producătoare de gaze şi nu se poate compara cu pieţele din jur.

„Atâta timp cât raportul dintre costul de producţie şi preţul de vânzare este mai mare de trei ori, este un dezechilibru, este o chestiune care nu este tocmai onestă faţă de clientul casnic. Plafonarea preţului de producţie la o valoare pe care producătorii - vorbim de un oligopol, sunt doi producători - îl conveniseră mai demult, dar între timp preţurile au crescut într-un mod care nu a ajutat industria românească în rezolvare”, a precizat Oprea.

„Statul nu își dorește să câștige bani din taxa pe lăcomie”

Întrebat cum va afecta "taxa pe lăcomie" sectorul bancar, în condiţiile în care mediul de afaceri şi chiar programele guvernamentale se bazează în mare parte pe împrumuturi bancare, ministrul a arătat că statul nu îşi doreşte să câştige bani din această taxă.

„Este o taxă din care Guvernul României nu doreşte să câştige bani, este o nontaxă, e o taxă de descurajare. Ne dorim ca ROBOR să rămână într-o limită decentă şi aşa vom ajuta mediul de afaceri", a subliniat Oprea.

De asemenea, întrebat dacă toate aceste măsuri au avut un studiu de impact, el a răspuns: "Sigur că sunt studii făcute, eu ştiu că aceste lucruri au fost evaluate foarte bine de către ministerele avizatoare".

Guvernul a adoptat, vineri, 21 decembrie 2018, proiectul de OUG privind măsurile fiscal-bugetare. Printre măsurile anunţate se află înfiinţarea unui Fond de 310 milioane lei pentru dezvoltarea a 31 de staţiuni balneare, plafonarea preţului pentru gaze naturale şi energie electrică la 68 de lei/MWh, în următorii trei ani pentru consumatorii casnici, impozitarea activelor bancare dacă ROBOR depăşeşte 2%, impunerea unei taxe de 2% pe cifra de afaceri pentru toate companiile din energie, impunerea unei taxe de 3% pentru toate companiile din sectorul telecom, precum şi aplicarea unei taxe de 2% pentru jocurile de noroc.

Toate aceste prevederi ar urma să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2019. 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Oprea: Avem tradiția industriei de petrol și gaze și posibilitatea de a capta și stoca carbon. Să menținem în România industria grea

Ministrul Economiei, despre industria de apărare: Producem dublu față de anul trecut/ Drona românească va fi o realitate

Guvernul alocă 2,5 miliarde lei pentru PNDL și PNRR, 570 milioane lei la A7. Ciolacu: Investiţiile nete în economie au atins un record

Guvernul vrea să fabrice drone care să poată fi folosite în agricultură și război

Partenerii noștri