Live

Mai mulţi angajaţi ai Uzinei Dacia sunt infectaţi cu coronavirus

Data actualizării: Data publicării:
Foto: arhivă Agerpres

Oficialii Dacia au confirmat joi după-amiază că mai mulţi angajaţi ai Uzinei Dacia sunt infectaţi cu COVID-19. Compania nu a comunicat numărul lor și nici DSP nu a dat ale detalii, relatează Mediafax.

Mai mulţi angajaţi au fost confirmaţi cu Covid-19 în cea mai mare fabrică auto din România, Dacia-Renault. Deşi a recunoscut existenţa angajaţilor infectaţi, Grupul Renault nu a declarat numărul acestora, aceeaşi reţinere au avut-o şi cei de la DSP.

„Din păcate, avem angajaţi confirmaţi pozitiv cu virusul COVID-19 sau suspecţi care se află în izolare. Aceştia au fost confirmaţi de către autorităţile medicale cu care suntem în permanentă legătură”, a transmis Renault Group, într-un comunicat.

Adrian Stoica, medic epidemiologist la DSP Argeş, a spus pentru Mediafax că nu ştie la acest moment numărul angajaţilor pozitivi.

„La sosire, angajaţilor li se verifică temperatura. Accesul în interiorul platformei (ex. vestiare, ateliere de lucru, cantină, zone de repaus) se face respectând marcajele vizuale la sol, regulile de igienă şi de distanţă socială. Toate posturile de lucru sunt dezinfectate, iar angajaţii poartă măşti de protecţie.in 11 mai, uzina Vehicule va funcţiona în trei schimburi”, au comunicat oficialii companiei, în momentul redeschiderii uzinei.

Din 19 martie, Uzina Dacia a avut suspendată complet activitatea, până în 21 aprilie când a reluat-o parţial. La redeschidere din 4 mai.

Dacia are în total 17.000 de angajaţi, dintre care 14.000 sunt angajaţi pe platforma industrială. Aproximativ 1.000 de angajaţi sunt în şomaj tehnic, iar producţia din România a scăzut cu 30%.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Coronavirusul SARS-CoV-2 și răspunsul imun înnăscut. Descoperirile care ajută la dezvoltarea unor medicamente mai eficiente

Concedieri la Dacia. Câți bani vor primi angajații care decid să plece voluntar din companie

Medicul de la Casa Albă anunță că starea lui Joe Biden, infectat cu Covid, „s-a ameliorat semnificativ” în ultimele 24 de ore

Casa Albă anunță cum se simte Joe Biden după infectarea cu coronavirus: „Are o stare de slăbiciune generală”

Partenerii noștri