Live

Înțelegere neconcurențială între fabricile de ciment. Consiliul Concurenței investighează

Data publicării:

Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie privind o posibilă înţelegere între Holcim, CRH Ciment şi HeidelbergCement.

Consiliul Concurenţei a anunţat miercuri că a declanşat o investigaţie privind o posibilă înţelegere anticoncurenţială pe piaţa cimentului, între Holcim, CRH Ciment şi Heidelberg Cement, potrivit News.ro.

Autoritatea suspectează că înţelegerea s-ar fi realizat prin împărţirea pieţei producţiei şi comercializării cimentului din România, din perspectiva cotelor de piaţă şi/sau produselor oferite pe piaţă, limitarea sau controlul producţiei, comercializării, dezvoltării tehnice sau investiţiilor.

Acestea ar putea fi corelate, potrivit autorităţii, cu posibila coordonare a politicii de formare a preţurilor practicate de întreprinderile implicate, începând cu anul 2010.

”În cadrul acestei investigaţii, Consiliul Concurenţei a desfăşurat inspecţii inopinate la sediile companiilor investigate, iar documentele ridicate se află în analiza autorităţii de concurenţă, în cadrul procedurii specifice de investigatie”, se arată în comunicat.

În situaţia în care Consiliul Concurenţei va constata încălcarea regulilor de concurenţă, companiile implicate riscă amenzi de până la 10% din cifra de afaceri. Însă, companiile care cooperează cu autoritatea de concurenţă, în cadrul programului de clemenţă, pot obţine imunitate la amendă sau reduceri substanţiale ale amenzilor.

”Inspecţiile inopinate constituie o etapă preliminară a investigaţiei, iar efectuarea lor nu reprezintă o antepronunţare a Consiliului Concurenţei în ceea ce priveşte existenţa unei încălcări a Legii Concurenţei”, se arată în comunicat.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Marile librării şi Asociaţia Editorilor din România, amendate cu 1,2 milioane de euro pentru înțelegeri anticoncurențiale

Chirițoiu: Tarom nu mai poate primi alți bani de la Guvern. Aşteptarea e ca în 2 ani compania să devină profitabilă

Consiliul Concurenţei analizează cum stabilesc companiile aeriene preţurile biletelor de avion

Ciolacu anunță un control pe piața detergenților. Premierul spune că sunt „creșteri de prețuri total nejustificate”

Partenerii noștri