Live

Hidroelectrica, mulsă de tot profitul

Data publicării:

Fondul Proprietatea, administrat de firma americană Franklin Templeton, vrea ca tot profitul Hidroelectrica, inclusiv o parte a rezervelor, să fie dat acționarilor ca dividende, cu riscul de a rămâne fără bani de investiții. Administratorului FP îi este teamă că va pierde susținerea investitorilor și implicit comisioanele de administrare dacă ultimii nu primesc cât mai mulți bani, chiar cu riscul unui viitor incert al companiei de stat.

Hidroelectrica va acorda cu titlul de dividende doar 90% din profitul înregistrat după ce Guvernul a votat împotriva propunerii americanilor de la FP de a se lua 2,3 miliarde de lei din conturile companiei. Hidroelectrica va plăti dividende de 90% din profitul pe anul trecut şi atât. Statul român a refuzat solicitarea Fondului Proprietatea de a se acorda dividende din tot profitul, plus un miliard de lei din rezerve, potrivit unor surse apropiate situaţiei, informează e-nergia.ro.

Este o situaţie inedită, cea în care Guvernul lasă bani companiei pe care o controlează, în condiţiile în care politica ultimilor ani a fost contrară.

Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, ar fi urmat să acorde acţionarilor dividende din tot profitul record pe care l-a înregistrat anul trecut, plus un miliard de lei din rezerve, dacă o propunere făcută în acest sens de Fondul Proporietatea, acţionar minoritar al companiei, ar fi fost votată de acţionari.

Fondul Proprietatea a cerut introducerea pe ordinea de zi a şedinţei AGA Hidroelectrica de joi, 17 mai, a două propuneri, care urmau să fie supuse votului acţionarilor.

- Aprobarea repartizării a 100% din profitul net distribuibil acţionarilor aferent anului 2017 sub formă de dividende.

  • Aprobarea distribuirii sumei de 1.000.000.000 de lei către acţionarii societăţii, proporţional cu participarea acestora la capitalul social al societăţii, din rezultatul reportat reprezentând surplus realizat din rezerve din reevaluare. Dividendul brut repartizat din rezultatul reportat se va cumula cu cel distribuit din profitul net aferent anului 2017”.

Propunerile au fost discutate în şedinţa AGA de ieri şi, potrivit unor surse apropiate situaţiei, au fost respinse, pentru că reprezentanţii Ministerului Energiei în AGA au avut mandat să se opună – o situaţie inedită în contextul în care, în ultimii ani, statul şi-a maximizat veniturile din dividende de

la companiile energetice la care statul este acţionar majoritar.

În luna februarie, Guvernul adoptat un memorandum prin care companiile de stat vor acorda acţionarilor dividende în  valoare de cel puţin 90% din profitul pe anul trecut.

Hidroelectrica este deţinută în proporţie de 80% de statul român şi 20% de Fondul Proprietatea.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Hidroelectrica anunță că va permite curând plata cu cardul din aplicația sa iHidro și de pe site, după ce a semnat un contract cu PayU

Serbia vrea să construiască o nouă hidrocentrală la Dunăre. România se teme că Porțile de Fier III ar afecta producția de energie

În plin vârf de consum, reactorul 1 de la Cernavodă s-a oprit accidental. Fără impact asupra securității nucleare

Se reia proiectul hidrocentralelor din Defileul Jiului, blocat acum șapte ani de mai multe ONG-uri de mediu

Partenerii noștri