Live

Fondul Proprietatea: Ministerul Transporturilor numește în secret șefi la Portul Constanța

Data publicării:

Ministerul Transporturilor a propus revocarea şi numirea unor membri în Consiliul de Administraţie al Administraţiei Porturilor Maritime Constanţa (APM) fără a furniza acţionarului minoritar niciun fel de informaţii sau documente justificative, spun reprezentanți ai Fondului Proprietatea, acționar minoritar al Portului.



"Fondul Proprietatea doreşte să-şi exprime dezaprobarea puternică faţă de lipsa de transparenţă a Ministerului Transporturilor, în calitate de acţionar majoritar, care a propus revocarea şi numirea unor membri în Consiliul de Administraţie al APM, fără a furniza acţionarului minoritar niciun fel de informaţii sau documente justificative. Ministerul Transporturilor nu a dezvăluit lista de candidaţi propusă şi nu a oferit niciun fel de detalii privind experienţa şi calificările acestora pentru funcţia respectivă şi nici despre procesul de selecţie care a condus la nominalizarea acestora, conform legislaţiei în vigoare", se arată într-un  comunicat remis vineri presei. 

Fondul Proprietatea a susţinut în mod constant selectarea şi numirea unor membri neexecutivi independenţi în Consiliul de Administraţie, cu o experienţă solidă, precum şi reputaţie de profesionalism şi integritate, care să poată acţiona în interesul societăţii, fără potenţiale conflicte de interese, potrivit Agerpres.ro

În acest sens, Fondul Proprietatea subliniază responsabilitatea acţionarilor de a analiza cu atenţie şi de a evita numirea unor candidaţi care ar putea fi consideraţi  în conflict de interese, având în vedere o serie de factori cum ar fi locul de muncă actual sau anterior, afilierea sau alte aspecte semnificative ale activităţii lor profesionale sau alte circumstanţe personale. 

"Îndemnăm Ministerul Transporturilor să renunţe la intenţia de a numi în mod netransparent noi membri în Consiliul de Administraţie al APM, în contradicţie cu principiile de guvernantă corporativă. Vom urmări îndeaproape activitatea Consiliului şi ne rezervăm dreptul de a proteja interesele companiei prin toate mijloacele legale pe care le avem la dispoziţie", se mai precizează în comunicat. 

Digi24.ro a relatat în iulie 2017 că selecția managerilor Portului prin proceduri ilegale  a ajuns subiect de dosar penal. Mai multe detalii despre dosarul în cauză pot fi aflate aici.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Sârbii au aflat că o țară a intrat de partea kosovarilor în ”războiul” cu România și nu s-au abținut: ”Fără nicio rușine”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

O nouă rută va lega Autostrada de Centură Bucureşti Nord de viitorul terminal al Aeroportului Otopeni

A fost emisă autorizaţia de construire pentru lărgirea Centurii Bucureşti între Domneşti şi DN5. Când încep lucrările

Sorin Grindeanu: În această toamnă vom da în circulaţie primii 15 km din autostrada Piteşti-Sibiu

Un șofer de TIR băut a lovit mortal un bărbat în Portul Constanţa. Victima s-a pus în faţa camionului pentru a-l împiedica să înainteze

Partenerii noștri