Live

Focar imens de COVID-19 la cel mai mare combinat de prelucrare a cărnii din România

Data publicării:
Foto: Inquam Photos / George Călin

Peste 90 de persoane de la cel mai mare combinat de procesare a cărnii din România, din județul Timiș, au fost confirmate pozitiv cu noul coronavirus, astfel că s-a decis suspendarea activității timp de o săptămână.

Până sâmbătă au fost confirmate pozitiv 93 de persoane care au COVID-19, la cel mai mare combinat de prelucrare a cărnii, din județul Timiș.

Pe acest considerent, s-a decis suspendarea activității întregului obiectiv, pentru o perioada de 7 zile, cu posibilitate de prelungire, în caz de nevoie, informează DSP Timiș.

„Unitatea își va relua activitatea după efectuarea unei igienizări și dezinfecții riguroase, precum și după testarea personalului cu maxim 48 de ore înainte, cu rezultat negativ. Anchetele epidemiologice sunt în desfășurare, personalul de specialitate din cadrul DSP Timiș fiind în teren pentru a lua toate măsurile limitării focarului”, arată DSP Timiș.

Deoarece persoanele depistate pozitiv nu prezintă simptome care să pună probleme medicale deosebite, acestea se afla in izolare, informează sursa citată.

În cadrul unității au fost recoltate 804 teste, având, până la această dată 488 de rezultate.

Potrivit Mediafax, compania este cel mai mare producător de carne de porc, a raportat afaceri de 1,2 miliarde de lei în 2019, cu un profit de 53 milioane de lei, în creştere cu 90%. Operaţiunile acesteia includ 47 de ferme şi fabrici de nutreţuri combinate, care deservesc abatorul din judeţul Timiş, cu o capacitate de 1,3 milioane de porci comerciali pe an.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Circulație îngreunată pe autostrada A1 Deva-Nădlac, județul Timiș. Șapte mașini implicate într-un accident

Un băiat de zece ani din Timiș este în stare gravă, după ce a fost găsit vineri inconștient într-un bazin de la un aquapark din Oradea

Fiul de 16 ani al unui afacerist cunoscut din județul Timiș, filmat la volanul unei mașini de lux. Cum a reacționat tatăl copilului

Adolescent de 16 ani, filmat la volanul unei maşini puternice, în judeţul Timiş

Partenerii noștri