Live

Ferrero angajează degustători de Nutella și Kinder și îi plătește cu 10.000 de dolari. Singurele 2 condiții puse candidaților

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Shutterstock

Dacă ai visat dintotdeauna să deguști ciocolată și să mai fii și plătit pentru asta, atunci acum ar putea fi șansa ta. Compania Ferrero angajează 60 de persoane care să se mute în orașul pitoresc Alba, din Italia, pentru a deveni degustători profesioniști de Nutella, bomboane Ferrero-Rocher, Tic-Tac și ciocolată Kinder.

Potrivit Travel&Leisure, cele 60 de posturi disponibile se adresează amatorilor, iar candidaților nu li se cere o pregătire specială.

Cei care vor fi selectați vor trebui să se mute în Italia, lângă sediul companiei.

Începând cu luna septembrie, ei vor intra într-un program de training care va dura trei luni, timp în care vor învăța tehnici de degustare.

La finalul trainingului, 20 de candidați considerați cei mai talentați vor fi angajați part-time și vor lucra două zile pe săptămână, câte două ore pe zi.

Anunțul de angajare a fost publicat în limba italiană, ceea ce înseamnă că doritorii trebuie să cunoască această limbă. Singurele cerințe sunt ca cei care aplică la job să nu aibă alergii și să poată folosi computerul.

Candidații care vor fi angajați part-time vor fi plătiți cu 10.000 de dolari pentru întreaga perioadă. De asemenea, lor li se permite să aducă încă o persoană cu ei în Italia, indiferent că este vorba despre o rudă sau un prieten.

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Prețul boabelor de cacao continuă creșterea accelerată. Cât a ajuns să coste o tonă

O celebră ciocolată elvețiană se află în centrul unui proces colectiv în SUA. Metale grele, printre ingrediente

Cum au ajutat țigările, ciocolata și pizza la combaterea unei epidemii de tuberculoză (BBC)

VIDEO. Ciocoliva, peste ciocolata Dubai. A fost inventată de doi români din Scoția: Din prima zi a fost nebunie, vânzările au explodat

Partenerii noștri