Edupedu.ro: Directorul Transelectrica și-a falsificat CV-ul. Ar avea o diplomă falsă de absolvent al Politehnicii București
Președintele Transelectrica, Marius Dănuț Carașol, și-ar fi falsificat CV-ul, susținând că a absolvit Politehnica București. Potrivit Edupedu.ro, Universitatea Politehnica București a confirmat că persoana în cauză a fost student, dar precizează că nu și-a finalizat studiile.
Surse politice citate de Edupedu.ro susțin că diploma acestuia de absolvire a UPB este una falsă. Marius Dănuț Carașol ar fi urmat cursurile Universității, a repetat doi ani de facultate, dar nu a mai absolvit-o.
În CV-ul lui Marius Dănuţ Caraşol apare că și-ar fi făcut studiile la UPB în perioada 1999 - 2005 şi că ar fi inginer diplomat. Contactat și întrebat de Edupedu.ro dacă a absolvit Politehnica din București, așa cum scrie în CV-ul său public, Marius Dănuț Carașol a răspuns: „Nu pot să vorbesc, mulțumesc mult”. El a motivat că este într-o ședință.
Inclusiv în biografia de pe site-ul Transelectrica scrie că Marius Dănuț Carașol este absolvent al Facultății de Electrotehnică din cadrul Universității Politehnica București.
Transelectrica are un rol-cheie în piața de energie electrică din România, fiind responsabilă pentru transportul energiei electrice, funcționarea sistemului și a pieței, asigurarea siguranței Sistemului Electroenergetic National (SEN). Infrastructura gestionată de Traselectrica este considerată infrastructură critică. Compania este în tutela Ministerului Economiei.
Marius Dănuţ Carașol a fost numit preşedinte la Transelectrica S.A. la sfârșitul anului trecut, în 21 decembrie. Mandatul i-a fost reînnoit în luna iunie 2019, pentru o perioadă de șase luni. În nota biografică de pe site-ul Transelectrica se spune că acesta activează în domeniul energetic din anul 1993, având o „bogată experiență în cadrul companiilor de profil, în cadrul cărora a ocupat mai multe poziții de conducere”.
Între 1988 și 1992, Marius Dănuț Carașol a urmat cursurile Liceului Industrial nr. 4 din Alexandria.
Concertele anului 2025: Justin Timberlake vine prima dată în România, Andre Rieu revine la Cluj
Culisele aderării României la spațiul Schengen. Predoiu: A contat schimbarea fundamentală a abordării noastre
Ministrul Predoiu vrea să schimbe „rapid” vârsta de pensionare a polițiștilor: „Este o lege proastă, o invitație la pensie”
Cum s-a văzut aurora boreală pe cerul României în prima zi a anului 2025
FBI analizează legătura între explozia din Nevada și atacul din New Orleans. Ce le-a atras atenția anchetatorilor
Un marocan a intrat cu maşina în vitrina unei benzinării din Timișoara, după ce a încurcat frâna cu acceleraţia
Câți kilometri de autostradă și drum expres au fost inaugurați în 2024 și ce promit autoritățile pentru acest an
Benzina și călătoria cu metroul se scumpesc de la 1 ianuarie. Guvernul Ciolacu reintroduce „taxa pe stâlp”
Protest uriaș la Istanbul: Milioane de oameni au ieșit în stradă pentru Palestina, condamnând atacurile israeliene din Gaza
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News