Live

Digi Communications N.V.: Continuăm să furnizăm servicii la cel mai înalt nivel, fără întrerupere

Data publicării:

Digi Communications N.V. își informează acționarii și investitorii că a luat măsuri suplimentare pentru a continua să furnizeze servicii fiabile, la cel mai înalt nivel, dar și pentru a asigura sănătatea și siguranța clienților, angajaților și partenerilor săi. 

Cu excepția locațiilor din Italia și Spania, unde compania are prezență directă (care au fost închise în conformitate cu cerințele formulate de autoritățile publice competențe), toate canalele dedicate clienților rămân deschise în acest moment (magazine, casierii, call-center, etc.), aplicându-se în același timp măsuri specifice de protejare a sănătății clienților și angajaților.

În ultimele zile, a fost constatată o creștere moderată a consumului de date, mai ales în rețeaua de internet fix, iar pentru consumul de date mobile în rețelele Digi Mobil s-a constatat o ușoară creștere.

„Comparativ cu săptămâna anterioară, am înregistrat o creștere moderată a comenzilor online și ne așteptăm ca acest trend să se mențină. Ar fi de evidențiat faptul că abonații au reacționat pozitiv la campania noastră și la mesajele autorităților de trecere la modalitățile electronice/ online de plată și în ultimele zile am înregistrat o creștere cu 30% a activărilor de facturi electronice față de perioada anterioară”, precizează compania într-o informare de presă.

Ca urmare a investițiilor importante făcute în ultimii ani în rețeaua de fibră optică, Digi are una dintre cele mai dezvoltate și avansate rețele de comunicații electronice fixe din regiune (România și Ungaria) și acesta este un mare avantaj atât pentru utilizatori, cât și pentru România în ansamblu. „Mizăm pe capacitățile noastre tehnice și pe experiența echipelor noastre pentru a răspunde prompt la toate solicitările din această perioadă. Serviciile noastre funcționează normal și resursele necesare sunt disponibile, în prezent, pentru menținerea lor în parametrii de funcționare”, asigură Digi Communications.

Măsuri în contextul pandemiei de COVID-19

Compania informează totodată că a luat mai multe măsuri în contextul pandemiei COVID-19:

  • măsuri pentru protecția angajaților (inclusiv munca de la domiciliu, program flexibil, program în ture și în alternanță pentru echipele care au contact direct cu clienții)
  • actualizarea sau, după caz, crearea planurilor de acțiune în caz de criză, pentru gestionarea eficientă și rapidă a dinamicii evenimentelor
  • păstrarea în stare activă a tuturor canalelor de contact cu clienții (magazine, casierii, call center etc.).

Nu interveniți asupra echipamentelor din domiciliu!

Le cere clienților și utilizatorilor să nu intervină asupra echipamentelor din domiciliu, să nu modifice sau să facă singuri modificări ale cablurilor, rețelei, astfel încât să nu fie necesară intervenția echipelor în interiorul spațiului locativ.

Responsabilitate înseamnă și utilizarea corectă a echipamentelor de conectivitate, fără excese, cu precauție și în mod judicios - arată Digi Communications.

Atenție, se pot intensifica atacurile informatice!

Atât CERT-RO, cât și specialiștii Digi în Securitatea Informațiilor au avertizat cu privire la posibile campanii de tipul SCAM (phishing) care s-ar putea folosi de interesul față de informațiile legate de pandemia COVID-19.

„Avertizăm utilizatorii și asupra faptului că în această perioadă se pot intensifica atacurile informatice. Să nu dea curs imediat mesajelor care le cer date personale sau date de acces la conturile personale, să verifice cu atenție detaliile expeditorilor, domeniul, să nu navigheze pe site-uri care nu par de încredere”, sunt sfaturile companiei.

 Așadar, inclusiv prevenția cibernetică este binevenită în această perioadă, conchide comunicatul.

Editare web: Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Prețuri mai mari de Sărbători. Ce este „greedflation” sau inflația de lăcomie și la ce strategii de marketing apelează comercianții

Studiu Eurostat: România înregistrează cel mai mare declin de pe piața de muncă din UE

Șase din 10 români sunt nemulțumiți la locul de muncă. Ce îi deranjează cel mai des pe angajați: „M-a făcut să demisionez”

Surpriza neplăcută pentru turiștii care ajung în Târgul de Crăciun din Craiova: prețurile. Clienți: „Luăm câte puțin”

Partenerii noștri