Live

Compania OMV ar putea fi preluată de norvegieni, ca să scape de dependența de ruși. De ce ar fi o veste bună pentru Petrom

Data publicării:
Un consorțiu norvegian ar putea prelua compania austriacă OMV Foto: Profimedia Images

Criza energetică transformă radical sectorul de petrol și gaze, iar în aceste mișcări, Petrom ar putea ajunge în curtea norvegienilor. Statul austriac, acționarul principal al OMV, are discuții avansate pentru a ceda producția de hidrocarburi Norvegiei. La schimb, ar primi securitate energetică - alimentarea cu gaze pe termen lung.

Un consorțiu norvegian ar fi interesat să preia 51 la sută din OMV, adică un pachet de control. În schimb, s-a oferit să garanteze că va livra 80 la sută din necesarul de gaze al Austriei, scrie profit.ro pe baza informațiilor apărute în presa de la Viena. Ar fi o cantitate care să disloce actuala dependență de gazele rusești, în condițiile în care Austria, înainte de război, importa 80% din necesar de la Gazprom.

Eventuala tranzacție nu va fi, însă, simplă. Statul austriac nu este acum acționar majoritar la OMV. Deține, printr-un vehicul, 31,5%. Un alt pachet semnificativ, de 25%, aparține fondului suveran din Emiratele Arabe Unite. Restul acțiunilor sunt tranzacționate pe bursă. Pentru a face un pachet de control, statul va trebui să mai adune acțiuni, iar o negociere cu Adu Dhabi este obligatorie.

Soluții pentru preluarea OMV

Cheia poate fi un plan strategic de dezvoltare a OMV deja anunțat. Grupul austriac, care a suferit o schimbare de management, a anunțat că în viitor grupul se va concentra mai mult pe petrochimie și mai puțin pe extracția de hidrocarburi, o strategie care ar pica mănușă celor din Emirate. Sunt interesați mai mult de petrochimie, în condițiile în care sunt producători de petrol.

O soluție ar fi spargerea OMV în două companii, petrochimie și extracție. Guvernul de la Viena ar putea deveni majoritar în divizia de extracție, iar în petrochimie ar urma să cedeze un pachet mai consistent fondului suveran din Emirate. Publicația Kurier susține că mai mulți oficiali austrieci și-ar fi planificat întâlniri în Abu Dhabi pentru a negocia.

O altă variantă ar fi achiziția de acțiuni de pe bursă, dar aceasta înseamnă costuri mari.

Norvegienii au experiență în exploatările maritime de resurse

OMV deține 51 la sută din acțiunile Petrom. Aceasta este o companie integrată vertical, cu active de la extracție până la distribuție. Petrom nu are active relevante în petrochimie. Cele pe care le-a avut, în cadrul rafinăriei Arpechim Pitești, au fost închise din cauza ineficienței operațiunilor la momentul respectiv. Aceeași situație a fost și cu Doljchim.

O eventuală preluare a Petrom de un consorțiu norvegian ar putea aduce și un transfer major de know-how. Norvegienii au expertiză uriașă în exploatările maritime de resurse, după decenii de extracție în Marea Nordului. Aceasta poate ajuta la marele proiect de extracție a gazelor din perimetrul Neptun Deep, acolo unde Petrom are drept partener Romgaz. Petrom este conducătorul consorțiului, dar niciuna dintre companii nu are experiență cu zăcăminte subacvatice de mare adâncime. Exxon, care a fost înlocuit de Romgaz în acest proiect, avea experiența necesară, dar s-a retras. Zăcământul repsectiv, care după ultimele date ar putea avea resurse recuperabile de până la 100 de miliarde de metri cubi de gaze, ar asigura independența energetică a României.  

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Alertă după atacul din Magdeburg. Mai multe țări din Europa cresc numărul forțelor de ordine la târgurile de Crăciun

Cum vrea Viktor Orban să continue să importe gaz rusesc prin Ucraina. Premierul Ungariei vorbește despre „un truc”

Austria atenționază refugiații sirieni să se pregătească de plecare. Câți oameni au primit notificări

Norvegia transferă peste 200 de milioane de dolari Ucrainei. Unde vor merge banii

Partenerii noștri