Live

City Insurance, aproape de faliment. Ce trebuie să știe asigurații care au polițe la această companie

Data publicării:
Compania City Insurance, aproape de faliment. Dosarele de daună ale asiguraților vor fi preluate de Fondul de Garantare Foto: Guliver/GettyImages

Un șofer asigurat la City Insurance, care are un eveniment rutier în aceste zile, nu va mai merge la companie să-și facă constatarea daunei, ci va merge la Fondul de Garantare, după ce Autoritatea de Supraveghere Financiară va cere instanței să declare falimentul celui mai mare asigurător de pe piața auto din România, a precizat vineri, la Digi24, Valentin Ionescu, director în cadrul ASF.

„Va face un dosar de daună, așa cum se făcea înainte, se procesează și își așteaptă rândul la plată”, a explicat oficialul ASF.

Autoritatea de Supraveghere Financiară a decis vineri să retragă autorizația de funcționare a Societății de Asigurare-Reasigurare City Insurance S.A. și a constatat starea de insolvență a acesteia. Compania nu mai are voie să facă asigurări. 

„Din acest moment, Autoritatea va face cererea de faliment către instanță. Până la pronunțarea instanței, Fondul de Garantare trebuie să preia dosarele, să le pregătească și la pronunțarea instanței, va urma să plătească aceste dosare de daună. Fondul de Garantare este pregătit să preia toate dosarele de daună și să despăgubească absolut orice client al acestei companii”, a declarat directorul Valentin Ionescu.

Compania City Insurance era liderul de piață în domeniul asigurărilor RCA.

Polițele la City Insurance sunt în continuare valabile. Asigurații au însă opțiunea să denunțe aceste polițe, să renunțe la ele, să primească restul de bani pentru perioada rămasă și să-și facă asigurare la o altă companie.

Vor crește prețurile la polițele RCA?

Toți brokerii din piață au fost anunțați despre situația City Insurance și dacă ar mai face polițe în numele acestei companii, ar fi o încălcare a legislației și vor fi penalizați, a precizat Valentin Ionescu.

„Piața, în urma acestei decizii, urmează să se balanseze, să se reașeze, se va muta din cota de piață a acestei companii, se va distribui către celelalte companii rămase în piață. Mai sunt opt companii, unele dintre ele fac parte din grupuri foarte mari, cred că au capacitatea să absoarbă clienții companiei City”, a spus oficialul ASF.

Întrebat dacă acest eveniment este de natură să ducă la o creștere a prețurilor, Valentin Ionescu a lăsat să se întrevadă această posibilitate. „Este o întreagă discuție în jurul acestor tarife. Această companie a avut probleme tocmai din cauza faptului că vindea la tarife nesustenabile, adică la tarife foarte mici. Având în vedere că nu avea lichidități, nu putea să-și plătească daunele. Ne punem această întrebare: erau corecte prețurile City? Da, pentru marea populație aceste prețuri erau atractive, dar tarifele nu acopereau daunele și cheltuielile interne ale companiei”, a punctat Valentin Ionescu.

Fondul de Garantare va prelua plata daunelor pentru polițele în vigoare și are resursele necesare și dacă la un moment dat va fi nevoie, are pârgiile necesare să atragă resurse, dă asigurări directorul de la ASF. „Din analizele noastre, rezultă că majoritatea polițelor acestei companii expiră în maximum șase luni”, a menționat el.

România este una din puținele țări din Europa care are o schemă de garantare ce acoperă cazuri de genul acesta și este pregătită să absoarbă acest impact, în condițiile în care City Insurance deținea în jur de 45 la sută din piață numai pe RCA, a mai spus Valentin Ionescu.

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO Ce i-a scris un fan de la Genoa Dianei Șucu, după ce Dan Șucu a devenit patronul clubului! Reacția soției omului de afaceri

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ședință a Parlamentului pentru numirea membrilor consiliilor de administrație ale BNR, ASF și CNA. Pe cine vor PNL și PSD la BNR

Despăgubiri fantomă pentru victime ale accidentelor rutiere. Firme intrate în faliment, obligate să plătească daune în zeci de procese

Cazul Raisa: Compania în faliment City Insurance, obligată să despăgubească familiile victimelor. Ce se întâmplă în această situație

Ciolacu, anunț despre plafonarea RCA: În momentul în care piața este așezată, atunci trebuie ridicată

Partenerii noștri