Live

ANCOM: 1,2 milioane de numere de telefon au fost portate în 2023. RCS & RDS, lider la numărul de primiri

Data publicării:
Foto: Getty Images

Aproape 11 milioane de numere de telefon au fost transferate între reţelele de telefonie fixă şi mobilă din România, în ultimii 15 ani, dintre care 1,2 milioane de numere doar în acest an, arată datele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), publicate marţi, conform Agerpres.

Din totalul numerelor de telefon portate în 2023, majoritatea (96%) vizează telefonia mobilă (respectiv 1.158.896), în timp ce 42.079 sunt numere de telefonie fixă.

Potrivit sursei citate, de la începutul anului în curs şi până la 15 octombrie, RCS&RDS a primit în reţea, prin portare, 702.048 de numere de telefonie mobilă, urmat de Vodafone - cu 218.054 de numere portate, Orange (135.335), Telekom Romania Mobile Communications (84.983) şi Orange Romania Communications (18.380).

În ceea ce priveşte telefonia fixă, tot RCS&RDS este pe prima poziţie, cu 20.968 de numere primite în reţea. Pe locurile următoare se află Orange - cu 11.059 de numere şi Vodafone - cu 3.341 de numere.

Serviciul de portabilitate a fost lansat, în România, pe data de 21 octombrie 2008, iar de atunci au fost portate între reţelele de telefonie în total 10.927.165 de numere, dintre care 9.837.487 numere de telefonie mobilă şi 1.089.678 de telefonie fixă.

Specialiştii ANCOM precizează că noul Cod european al comunicaţiilor electronice a adus o serie de modificări importante în ceea ce priveşte serviciul de portabilitate, cu scopul de a spori beneficiile pentru utilizatori.

Astfel, furnizorii la ale căror servicii se renunţă returnează, la cerere, consumatorilor care au plătit servicii în avans creditul rămas neutilizat. „Dacă s-a precizat în contract, pentru returnarea creditului rămas neutilizat se poate percepe un tarif proporţional şi adecvat în raport cu costurile reale suportate de furnizor pentru realizarea acestei operaţiuni”, se menţionează în comunicatul citat.

În ceea ce priveşte cererea de portare, furnizorul acceptor poate primi acest document prin mijloace de comunicare la distanţă, în condiţiile în care are mijloacele necesare de a realiza în acest fel verificările necesare pentru acceptarea cererii, în cazul în care persoana care solicită portarea este titularul contractului sau reprezentantul legal al acestuia şi dacă numărul pentru care se solicită portarea face obiectul contractului încheiat între abonat şi furnizorul donor.

„ANCOM a constatat, prin intermediul sesizărilor primite de la abonaţi, că, în cazul nefinalizării portării, aceştia se găseau, de multe ori, în situaţia indezirabilă de a rămâne cu două contracte, unul cu furnizorul donor (aferent numărului care urma să fie portat) şi unul cu furnizorul acceptor (aferent numărului alocat temporar de acesta). În prezent, în cazul în care portarea nu se finalizează, furnizorul acceptor trebuie să ceară abonatului, în termen de 30 de zile de la ultima zi din intervalul de portare, acordul pentru continuarea relaţiei contractuale prin intermediul numărului de telefon alocat provizoriu, în caz contrar contractul aferent acestui număr încetând de drept, fără niciun fel de formalităţi”, notează arbitrul pieţei locale de telecomunicaţii.

În acelaşi timp, furnizorul acceptor ar putea acorda, la cerere, despăgubiri abonaţilor în următoarele situaţii: dacă activarea numărului s-a realizat după expirarea termenului de o zi lucrătoare de la data convenită pentru portare sau dacă serviciul de comunicaţii electronice a fost întrerupt, în timpul procesului de portare, mai mult de o zi lucrătoare. În plus, furnizorul donor acordă, la cerere, despăgubiri abonaţilor în cazurile în care portarea s-a realizat fără acordul acestora.

Utilizatorii au la dispoziţie site-ul www.portabilitate.ro, unde pot afla dacă un număr de telefon a fost portat şi reţeaua în care funcţionează. Totodată, site-ul oferă detalii cu privire la paşii care trebuie urmaţi pentru a porta un număr de telefon, răspunsuri la întrebări care apar frecvent în situaţia portării numerelor, dar şi sfaturi pentru a evita posibilele probleme care pot interveni pe parcursul procesului de portare.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO Ce i-a scris un fan de la Genoa Dianei Șucu, după ce Dan Șucu a devenit patronul clubului! Reacția soției omului de afaceri

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vicepreședintele CNA solicită demisia ministrului Bogdan Ivan. „A fost la Dublin la sediul TikTok. Nu știm ce mandat a avut”

Pavel Popescu, vicepreședintele ANCOM: „Cer, începând de mâine, suspendarea TikTok pe teritoriul României”

DNSC: Am recomandat instituţiilor publice în 2023 să interzică TikTok. Monitorizarea social media nu intră în atribuţiile instituţiei

ANCOM: TikTok nu a acţionat la solicitarea AEP ce semnala diverse nereguli legate de conţinutul ilegal distribuit

Partenerii noștri